Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”

Regele Mihai a retras nepotului său Nicolae titlul de "Principe al României". Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai l, "în ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de 'Principe al României' și calificativul de 'Alteță Regală'".
Romania TV
10 aug. 2015, 13:16
Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de

UPDATE: „Sunt cinci ani de reflecție în care am putut urmări cu toții traseul public, iar unii dintre noi am putut urmări și traseul privat al nepotului Majestății Sale, Nicolae, care astăzi nu mai are titlul de principe al României și alteță regală. În acești ani am văzut lucruri foarte bune, care au crescut statura și rolul coroanei în țara noastră și am văzut însă și o anumită nepotrivire, internă, care nu s-a remarcat în niciun fel teribil, pentru că aici nu lucrăm cu scandaluri, ci pur și simplu nepotrivire emoțională, dacă vreți, și una de viitor între idealurile princepului Nicolae și restricțiile, privațiunile, regulile, pe care le impune rolul pe care și-l asumase”, a declarat Ioan Luca Vlad pentru Digi 24.  

Consilierul Casei Regale a menționat că Nicolae nu a făcut ceva nepotrivit în măsură să-i fie retrase titlurile.

„Aici este marea diferență față de alte situații în care s-au retrase titluri de principe. Nu a făcut ceva anume. Este o decizie luată pentru viitor și nu o pedeapsă. Dacă în alte situații, cum a fost principele Nicolae, regentul, din perioada interbelică, aceea era clar o pedeapsă. Aici nu este. Este o decizie cu care principele Nicolae este cu totul în asentiment”, a subliniat consilierul Casei Regale, adăugând că regele Mihai a luat decizia cu „o anumită tristețe”.    

Ioan Luca Vlad a adăugat că Nicolae a făcut „lucruri care nu vor dispărea mâine”, subliniind că sunt lucruri pe care acesta nu le putea face în țară, în domenii precum „ecologie, tineri, business, pe orice ar dori să facă mai ales în străinătate și lucruri pe care nu ptea să le facă în țară nu doar ca principe”.

„Să nu uutăm că nu este doar acest titlu, este rolul pe care și l-a asumat, de generația următoare a familiei regale și care presupunea 24 din 24 de ore să fie aici și să dedice acestei misiuni”, a adăugat Ioan Luca Vlad.  

Consilierul Casei Regale a adăugat că „în principiu” Nicolae va pleca din țară și că s-ar putea reîntoarce în Kenya.

Decizie neaşteptată anunţată de Casa Regală de România printr-un comunicat de presă. „În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală”. De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi.

În calitate de Șef al Casei și Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei și vieții fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală și societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți.

Păstrând aceeași afecțiune nepotului său, Regele Mihai nădăjduiește că Nicolae va găsi, în anii viitori, un fel potrivit de a-și servi idealurile și de a folosi calitățile cu care Dumnezeu l-a înzestrat.

Alteța Sa Regală Principesa Elena, mama lui Nicolae, a primit înștiințarea acestei decizii, printr-o scrisoare personală trimisă de Majestatea Sa Regele”, se precizează într-un comunicat oficial al Casei Regale.

Cine este Principele Nicolae, al treilea în Linia de succesiune la Coroana României

Principele Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, fiu al ASR Principesei Elena și al domnului Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

În 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani Majestatea Sa Regele Mihai I i-a conferit titlul de Principe al României și calificativul de Alteță Regală, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Elisabeta.

Din anul 2007, potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Principele Nicolae este al treilea în Linia de succesiune la Coroana României.

În 2010 a fost decorat de Regele Mihai cu Decorația regală Nihil Sine Deo, iar în 2013, cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2013).

Cursant al Colegiului Shiplake, din Henley on Thames, Marea Britanie, Principele Nicolae a dobândit certificatul GCSE în matematică, franceză, germană, literatură şi limbă engleză, tehnologia informaţiei, geografie şi ştiinţe (chimie, biologie, fizică), iar apoi a absolvit şi nivelul avansat al GCSE („A-level”) în franceză, ştiinţa afacerilor şi educaţie fizică.

În anul 2004, Principele a fost lider asistent al unei expediții în Africa de Sud, Namibia, Botswana, Zimbabwe. În 2005, a locuit pentru 4 luni în Kenya și a participat la o expediție în Madagascar. În anul 2006, Principele a fost angajat în Kenya pentru a antrena trupele Armatei Britanice în Rafting.

Între 2009 şi 2012, Principele Nicolae a urmat cursurile universitare la Colegiul Royal Holloway, Universitatea din Londra, în management.

Principele este pasionat de sport, practicând de-a lungul timpului fotbal, hockey, rugby, cricket, tenis, kayak, canoe și, ocazional, tenis.

Începând din 2010, Principele a realizat vizite în multe orașe, dintre care: Bacău, Iași, Chișinău, Orhei, Soroca, Bălți, Tulcea și Delta Dunării, Buzău, Râmnicu Sărat, Craiova, Galați, Brăila, Piatra Neamț, Slatina, Alexandria, Sinaia, Calafat, Cugir, Sibiu, Cluj, Sighișoara, Alba Iulia, Târgu Mureș, Brașov, Arad, Timișoara.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Condimentul care reduce colesterolul. Costă numai câțiva lei, se găsește în orice supermarket și ajută la menținerea echilibrului în corp
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CSM București și Rapid București se vor confrunta în play-off-ul Ligii Campionilor la handbal
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!