„Un colegiu alcătuit din cinci medici curanți ai Regelui Mihai I, de diverse specialități, au făcut recomandări împotriva participării Majestății Sale la funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana. Regele Mihai I va rămâne pe perioada Funeraliilor Regale în reședința din Elveția, alături de prieteni și apropiați, de angajați ai Casei Majestății Sale și de două maici ortodoxe detașate la reședință. Această decizie a fost luată cu mare părere de rău”, se arată într-un comunicat emis de Casa Regală a României.
La funeraliile Majestății Sale Defuncte Regina Ana vor lua parte ASR Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena, ES domnul Alexander Philips Nixon, ASR Principesa Sofia, ASR Principesa Maria, domnul Nicolae Medforth-Mills și domnișoara Elisabeta Maria Biarneix.
La funeralii și-au anunțat prezența membri ai Familiilor Regale străine, iar numele lor vor fi anunțate joi, 11 august 2016, se mai arată în document.