„Noi ne dorim să câştigăm toate meciurile, când n-am făcut-o a fost un accident. Am făcut un joc bun, ne-am adaptat la acest gazon, cu care noi nu suntem obişnuiţi, ne-a pus probleme.
Le-am spus jucătorilor că va fi un meci de luptă, dar am câştigat duelurile pentru că avem jucători de valoare. Am demonstrat că noi ne dorim să câştigăm toate meciurile, nu ne ocupăm cu astfel de lucruri.
Nu e normal ca un om care duce Dinamo de râpă să iasă şi să spună aşa ceva despre Gică Hagi şi echipa lui, să jignească”, a declarat Laurenţiu Reghecampf la Digi Sport.
„Pentru mine nu e linistitor, in momentul in care matematic nu vom mai putea fi ajunsi atunci ne vom linisti, dar o vom spune doar cu jumatate de gura pentru ca avem si finala Cupei.
Mai avem destule de realizat. Noi incercam in vara sa aducem jucatori, mai ales pe cei de la Dinamo. Nu e o gluma. Este foarte deranjant ce s-a spus pentru ca noi nu ne ocupam cu asta.
Steaua este cea mai importanta echipa din Romania. Si e trist si prin faptul ca avem doi oameni care nu sunt langa noi. Trebuie sa fac o dedicatie pentru ca miercuri este ziua patronului si ii uram: La multi ani!”, a mai spus antrenorul celor de la Steaua.