Regimul sirian a folosit rachete Scud împotriva rebelilor

Regimul sirian a tras rachete Scud împotriva rebelilor care încearcă să îl îndepărteze de la putere pe Bashar al-Assad, a declarat miercuri un oficial american.
Romania TV
13 dec. 2012, 07:05
Regimul sirian a folosit rachete Scud împotriva rebelilor

 Rachete „Scud au căzut în Siria”, a declarat pentru AFP acest oficial sub acoperirea anonimatului.

Diplomaţia americană anunţase anterior că regimul sirian foloseşte „rachete” şi bombe incendiare împotriva rebeliunii, fără a preciza tipul armamentului la care se referă.

„Nu sunt în măsură să confirm ce fel de rachete, dar spun simplu că vedem în prezent că sunt folosite rachete”, declarase purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland, întrebată în legătură cu un articol din New York Times (NYT) în care oficiali americani acuzau regimul de la Damasc, sub acoperirea anonimatului, că a lansat rachte Scud împotriva opoziţiei siriene.

 „În momentul în care regimul este din ce în ce mai disperat, vedem cum recurge la arme din ce în ce mai vicioase. Şi am văzut în ultimele zile că au fost mobilizate rachete, a insistat Nuland, citând, de asemenea, „folosirea unei alte arme monstruoase, un fel de bombă baril care este o bombă incendiară”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Jay Carney nu a vrut să confirme explicit folosirea rachetelor Scud de către Damasc. „Însăşi ideea că regimul ar putea lansa rachete împotriva propriului popor, în interiorul frontierelor, este o escaladă militară stupefiantă, disperată şi totodată disproporţionată”, a declarat el.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Micul ban pe care orice român îl avea în buzunar costă acum o mică avere. Poţi lua chiar şi 5.500 de lei dacă îl ai
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Serialul interzis de Ceaușescu, revine. A creat isterie în România
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Lovitură în alegeri! Candidatura a fost respinsă!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?