„Guvernul meu se va concentra pe creştere, pe justiţie şi pe reforme constituţionale”, a declarat regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 86 de ani, care a preluat idei din programul Cabinetului David Cameron.
De asemenea, regina a evidenţiat intenţia Guvernului de „îmbunătăţire a vieţii copiilor şi famililor”.
„Discursul reginei”, în realitate scris de Guvern, reia o serie de idei aflate în dezbatere publică, precum reforma pensiilor în sectorul public.
Reforma Camerei Lorzilor, un subiect controversat în Marea Britanie, întâmpină opoziţia a numeroşi conservatori, deşi este aşteptat de liberal-democraţi.
Printre măsurile anunţate joi se numără şi crearea Agenţiei Naţionale pentru combaterea Infracţionalităţii. De asemenea, Parlamentul britanic va trebui să adopte şi Mecanismul european de stabilitate.