Elizabeta a II-a a Marii Britanii a plecat în sfârşit, în vacanţă la Castelul Balmoral, în Scoţia, după ce a mai întârze puţin datorită venirii pe lume a primului ei strănepot, prinţul George, fiul prinţului William şi al ducesei Catherine.
Regina nu a plecat în vacanţă alături de soţul ei, prinţul consort, care încă se recuperează după o operaţie în zona abdomenului, la reşedinţa de la Sandringham, proprietatea privată a reginei.
Elizabeta nu a plecat însă singură în vacanaţă, în Scoţia, ci în compania a doi dintre câinii ei corgie favoriţi. Este vorba despre Willow şi Holly, care au călătorit „regeşte”, la popriu, împreună cu regina, în avionul ei particular. Holly a stat chiar în braţele suveranei Marii Britanii în timpul călătoriei.
Suverana a zburat cu un avion privat, alături de câinele său. Apoi, a mers cu o maşina până la reşedinţa sa de vară. În acest timp, patrupedul a stat numai în braţele reginei. Suverana va sta la Castelul Balmoral în următoarele două luni.