Regizorul Cătălin Naum a fost înmormântat sâmbătă, la cimitirul din Giuleşti.
Născut pe 1 aprilie 1939, în Bucureşti, regizorul Cătălin Naum a educat mai multe generaţii de mari actori români, la Teatrul studenţesc Podul, printre aceştia numărându-se Adrian Titieni, Dragoş Bucur, Dan Bordeianu, Gheorghe Visu, Claudiu Bleonţ, Oana Pelea, Ilinca Goia, Mihai Călin, Bogdan Dumitrache.
Teatrul studenţesc Podul a fost înfiinţat în anul 1967, la iniţiativa unor studenţi la IATC (Magda Bordeianu, Teodor Sugar şi Grigore Popa), în mansarda Casei de Cultură a Studenţilor Bucureşti, iar în 1970, Cătălin Naum a devenit regizor şi mentor al trupei de actori.
Activitatea lui Cătălin Naum la Teatrul Podul i-a desăvârşit statutul de legendă, el fiind unul dintre cei mai apreciaţi pedagogi din domeniul artei teatrale.
Cătălin Naum a avut şi apariţii în filme, printre acestea numărându-se „Furia”, de Radu Muntean, şi „Portretul luptătorului la tinereţe”, de Constantin Popescu.
Personalităţi ale lumii teatrale, precum Ilinca Goia şi Oana Pellea au transmis mesaje de condoleanţe pe conturile lor de Facebook.