„Îndrăgitul regizor artistic Vasile Manta s-a stins din viaţă la puţin timp după ce a împlinit 68 de ani. Cu o impresionantă activitate începută încă de la vârsta de 9 ani, Vasile Manta şi-a dedicat întreaga viaţă teatrului radiofonic, peste 4 decenii fiind pe rând interpret, regizor tehnic, realizator, inginer de sunet şi regizor artistic, absolvind pe rând Institutul Politehnic Bucureşti, Facultatea de Electrotehnică, şi Facultatea de Regie Teatru, Academia de Arte Luceafărul. A obţinut diploma de licenţă la Universitatea de Artă Teatrală Târgu Mureş şi ulterior doctoratul în specialitatea Teatru. Prin cei peste 40 de ani de activitate neîntreruptă a îmbogăţit teatrul naţional radiofonic cu regia artistică şi coloana sonoră a mii de spectacole şi emisiuni scenarizate, la care se adaugă sute de roluri interpretate în faţa microfonului în perioada copilăriei”, precizează SRR.
Vasile Manta a făcut parte din echipele de realizatori a numeroase piese premiate de UNITER, obţinând şi distincţii internaţionale.
„A lucrat alături de mari regizori şi importanţi profesionişti de radio şi, asemenea acestora, Vasile Manta şi-a adus contribuţia şi o valoroasă amprentă artistică, întreaga sa carieră profesională fiind o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru toţi colegii săi. Pentru întreaga dumneavoastră activitate şi o viaţă exemplară, dedicată teatrului radiofonic, Radio România vă mulţumeşte, Domnule Vasile Manta!”, este mesajul Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.