Regulamentul Senatului, modificat: Senatorii prezenţi în sală, dar care nu vor să voteze, incluşi în cvorumul de şedinţă

Senatul a modificat, în plenul de luni, cu unanimitate (97 de voturi pentru), regulamentul acestei camere, în sensul că în cvorumul de şedinţă vor fi incluşi şi senatorii care sunt prezenţi în sală, dar nu doresc să se exprime prin vot la diverse acte normative înscrise pe ordinea de zi.
Romania TV
29 oct. 2018, 17:45
Regulamentul Senatului, modificat: Senatorii prezenţi în sală, dar care nu vor să voteze, incluşi în cvorumul de şedinţă

„Am fost nevoiţi să facem nişte modificări la Regulament. Trebuie să spun că am avut o opinie total separată, pentru că eu am susţinut că nu vreau să facem ca la Camera Deputaţilor, dar trebuie să asimilăm modalitatea de vot de la Camera cu cea de la Senat. După cum aţi văzut, avem aparate noi, s-au făcut (…) modificări la articolul 135, reprezentând modalitatea de vot pe care încercăm, probabil marţi-miercuri, la şedinţa de plen a Senatului, ca să facem un exerciţiu cum putem vota cu noile aparate şi cu noile cartele de vot. Comisia pentru Regulament s-a întrunit şi a emis un raport favorabil cu un amendament privind modificarea Regulamentului Senatului”, a afirmat în plen Nicolae Moga, preşedintele Comisiei senatoriale pentru Regulament.

El a explicat că opţiunile oferite prin noul sistem de vot electronic ce urmează să intre în funcţiune sunt: „pentru”, „abţinere”, „contra” şi tasta „prezent”, care presupune prezenţa unui senator la lucrările plenului, care nu vrea să îşi exprime opţiunea de vot.

„Pentru că aşa este şi la Camera, aşa o să procedam şi aici”, a adăugat Moga.

Regulamentul a fost modificat, astfel că la art. 135 a fost adăugat un nou alineat care prevede că „suma numărului senatorilor care şi-au exprimat una dintre cele trei opţiuni de mai sus (n.r. „pentru”, „abţinere” sau „împotrivă”), plus senatorii prezenţi, care nu şi-au exprimat opţiunea de vot, reprezintă prezenţa senatorilor la şedinţă”. 

Spynews
Surpriza anului în televiziune! O emisiune fenomen, un brand în presa de monden, revine în curând! Antena Stars pregătește lovitura
Bzi.ro
Andreea Bălan, provocatoare într-un costum de baie minuscul! A făcut senzație pe plajă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Afacerea cu care Cristi are un succes nebun în România. Produsele se vând ca pâinea caldă, are aproape 10.000 de clienți în fiecare zi
Capital.ro
E complet ilegal în România. Oamenii ignoră cu intenție legea: O fac cu disperare
Playtech.ro
WOW cum arată casa lui Alain Delon din Franța. E UNICĂ în lume, nimeni NU are așa vilă
DailyBusiness
NOUA METODĂ DE FRAUDĂ prin care șoferii rămân fără bani
Adevarul
Pesticidele, la fel de periculoase ca fumatul. Riscul ascuns de cancer din spatele agriculturii moderne
Spynews
A fost înregistrat primul deces din cauza virusului West Nile în România. Alți doi pacienți au ajuns la spital, iar unul dintre ei e în stare gravă
Spynews
Lovitură grea pentru Brad Pitt! Fiica Angelinei Jolie a renunțat oficial la numele tatălui ei
Evz.ro
Exclusiv: Marius Pieleanu, gest reprobabil în public. Ce a făcut sociologul
Ego.ro
Singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon i-a înnebunit pe bărbați cu trupul ei! FOTO incredibile, la 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Vacanța de vară, prelungită! Anunț de ultimă oră pentru elevi
Cancan.ro
Primele imagini cu iubita care i-a spart casa! Şi-a părăsit partenera și a fugit la Constanța cu amanta! FOTO💣
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Doctorițele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor, au fost eliberate din arestul preventiv! Declarațiile făcute de ministrul Sănătății, după decizia instanței
Capital.ro
Românii cu domiciliul sau reședința în România trebuie să verifice! Legea se aplică peste tot
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
"A strigat 'tati' și..." Tatăl băiețelului de 8 ani mort la cursurile de înot, mărturii cutremurătoare
substantial.ro
Lansetele Okuma: performanță și inovație pe malul apei
MediaFlux
Anunț pentru pensioari. Ce se întâmplă cu seniorii care au primit decizii pe minus
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...