Reguli prin care să gestionezi comportamentul negativ al copilului tău

Sunt clipe in care copiii reusesc sa te scoata din minti. Iti spui ca sunt copii buni, insa au si ei momentele lor de "slabiciune", in care sunt furiosi, plangaciosi, nemotivati, pretentiosi, nerespectuosi. Au si copiii momentele lor in care vor prea multe si ofera prea putin sau in care intra in defensiva si folosesc cuvinte urate.
Romania TV
18 mai 2017, 20:46
Reguli prin care să gestionezi comportamentul negativ al copilului tău

Ca parinti, ne gandim ca este ceva „in neregula” cu copiii nostri si cautam solutii sa-i „reparam”. Credem ca in acest fel ii facem mai buni si le crestem sansele sa supravietuiasca intr-o lume dificila. Problema este ca, de fapt, petrecem prea mult timp incercand sa-i „modelam” intr-o maniera pe care noi o consideram corecta, si scapam din vedere valorile si calitatile pe care copilul deja le are.

Vestea buna este ca putem corecta aceasta dorinta de a „schimba” ceva la ei si ceea ce ar trebui sa schimbam, de fapt, sunt „lentilele” prin care noi ii privim pe copii, astfel incat sa vedem comportamentul lor intr-o maniera pozitiva. 

Iata 5 reguli de educatie pozitiva, de la specialistii Empoweringparents.com, care te pot ajuta sa gestionezi mai bine comunicarea cu copilul tau si sa tolerezi mai bine comportamentul inadecvat:

1. Nu mai cauta motive de teama

In general, cand tensiunea creste, cautam dovezi in plus care sa ne alimenteze frica. Principala frica este ca nu va ajunge un „om mare”. Uneori aceasta frica ne poate tine din a vedea adevarul si de a ne inchipui ceva ce nu exista. Devenim un fel de profeti. Din pacate, atitudinea noastra ii poate face pe copii sa se transforme in ceea ce nu ne dorim, de fapt sa devina. 

Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Felul românesc de mâncare care i-a cucerit pe turiștii englezi: “Nu ne așteptam să ne placă așa de mult”
Capital.ro
Ungurii lovesc chiar în inima Transilvaniei. Ungaria acuză România
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Ghid pentru bucătărie. Cum să gătești o friptură suculentă în cuptor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Răspunsul lui David Popovici pentru Marcel e viral: 'Medalionur de AUR 😂
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să depună în fiecare an acest document
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Jared Kushner Vizează Dezvoltarea Unei Stațiuni de Lux în Albania cu Fonduri Saudite
MediaFlux
RĂSTURNARE în TENTATIVA de ASASINAT a lui TRUMP! S-A AFLAT ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...