Regulile fotbalului se modifică din nou. Cel puţin una dintre schimbări este absurdă

International Football Association Board (IFAB), organismul care se ocupă de regulile fotbalului, intenţionează să opereze o serie de modificări, unele dintre ele contestate deja de oamenii de fotbal.
Filip Stan
17 dec. 2018, 20:40
Regulile fotbalului se modifică din nou. Cel puţin una dintre schimbări este absurdă

Cea mai absurdă regulă din fotbal va fi istorie„, au titrat jurnaliştii de la Marca, referindu-se la regula potrivit căreia niciun jucător nu poate sta în careul de 16 metri în momentul în care portarul se pregăteşte să repună în joc. Conform actualului regulament, jucătorii pot intra în careu doar după ce mingea e repusă de portar. Situaţia ar urma să se schimbe din martie, când IFAB ar putea modifica regula, iar un jucător al echipei aflate în atac îl poate presa pe portar mai devreme. Noua regulă va fi introdusă experimental încă de acum, de la Mondialul cluburilor.

Nu este singura modificare pe care o pregăteşte IFAB. Jocul ar urma să se întrerupă şi să se reia cu minge de arbitru dacă, în timpul meciului, arbitrul de centru este lovit de balonul trimis de jucători, iar intervenţia sa duce la un gol, la schimbarea posesiei sau crearea unei situaţii de atac.

Portarii vor fi obligaţi, conform unei noi reguli, să ţină un singur picior pe linia porţii la un penalty, faţă de ambele picioare, aşa cum este prevăzut în prezent.

Fotbaliştii vor avea posibilitatea de a ieşi de pe teren prin cea mai apropiată parte în cazul schimbarilor. Se va renunţa şi la obligativitatea trimiterii balonului în afara careului, la out-ul de poartă.

Dacă vor fi adoptate, modificările IFAB vor intra în vigoare din sezonul 2019-2020.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Produsul adorat de milioane de români pe care îl vinde o femeie întoarsă din Austria. Afacerea ei este unică în țară
Capital.ro
Ilegal pentru stăpânii de câini. Vor plăti 12.000 lei. Legea interzice fără excepții
Playtech.ro
Primul răspuns de la TAS în cazul Sabrinei Voinea. I s-a comunicat totul prin e-mail!
DailyBusiness
SCAD RATELE! Acești români vor plăti mai puțin la bancă
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Vorbitul la telefon, interzis între aceste ore. Regula se aplică din septembrie
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a mers pe faleză fără tricou. Câți bani a trebuit să plătească
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Anul școlar 2024-2025 vine cu noi reguli pentru elevi! Aceștia vor primi câte o notă la purtare pentru fiecare modul finalizat
Capital.ro
2.000 lei plătiți de stat. Decizie pentru femeile din România. Se ridică la Primărie în 90 zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Aeroportul Otopeni intră în reparații: Contract de modernizare de 112 milioane de lei
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!