Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au pus în aplicare, marţi, un mandat de percheziţie la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 44 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de viol, corupere sexuală a minorilor şi agresiune sexuală.
Potrivit news.ro, la data de 19 februarie, poliţişti din cadrul Secţiei 19 au fost sesizaţi de către o tânără, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2017, tatăl său vitreg a agresat-o sexual şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el
„Victima a fost audiată în prezenţa unui reprezentant DGASPC Sector 5 şi, urmare administrării materialului probator, a fost obţinut un mandat de percheziţie domiciliară, la adresa unde locuieşte familia persoanei vătămate, în urma căreia au fost ridicate mai multe obiecte şi bunuri”, anunţă Poliţia Capitalei.
Bărbatul a fost dus pentru audieri la sediul Secţiei 19 Poliţie.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 şi Poliţia Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, corupere sexuală a minorilor şi agresiune sexuală, cu cel în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor.