Relaţiile ruso-americane, într-un punct critic. SUA a solicitat închiderea consulatului Rusiei la San Francisco

Departamentul american de Stat i-a cerut Federației Ruse să-și închidă consulatul din San Francisco și două anexe diplomatice, una din Washington DC și cealaltă din New York, ca răspuns la decizia Kremlinului de a reduce numărul diplomaților americani aflați la post în Rusia, informează agențiile internaționale de presă.
Iulian Tudor
31 aug. 2017, 17:59
Relaţiile ruso-americane, într-un punct critic. SUA a solicitat închiderea consulatului Rusiei la San Francisco

După ce Congresul SUA a aprobat noi sancțiuni împotriva Rusiei, Moscova a cerut Washingtonului ca numărul diplomaților americani în Rusia să fie de cel mult 455, adică egal cu cel al diplomaților ruși din SUA, astfel că Departamentul american de Stat a fost nevoit să-și retragă din Rusia 755 de diplomați și să abandoneze la începutul lunii august două sedii diplomatice din apropiere de Moscova.

Credem că această acțiune a fost nepotrivită și dăunătoare pentru dezvoltarea relațiilor dintre țările noastre„, a subliniat joi, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert. „În conformitate cu spiritul parității invocat de ruși, îi cerem guvernului rus să-și închidă Consulatul General din San Francisco, o anexă a cancelariei din Washington DC și anexa consulară din New York City. Acestea trebuie închise până la 2 septembrie„, a precizat Nauert.

Odată cu aceste măsuri, cele două țări vor avea fiecare câte trei consulate’ pe teritoriul celeilalte, ‘dar am decis să permitem guvernului rus să păstreze unele anexe (diplomatice) într-un efort de a pune capăt cercului vicios al deteriorării relațiilor noastre„, a completat el, menționând totodată că aceste relații au ajuns la cel mai jos nivel după încheierea Războiului Rece și exprimându-și speranța că decizia luată joi nu va antrena ‘noi represalii’ din partea Moscovei.

Pe de altă parte, şeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat, într-o convorbire la telefon cu omologul său american Rex Tillerson, că Moscova va analiza cu atenție măsurile cerute de SUA privind închiderea de misiuni diplomatice ale Rusiei pe teritoriul SUA, după care va anunța care va fi răspunsul său. „Ministrul (Serghei Lavrov) și-a exprimat regretul referitor la escaladarea tensiunilor în cadrul relațiilor bilaterale, escaladare declanșată nu de partea rusă, și a subliniat că Moscova va analiza cu atenție noile măsuri anunțate de americani, după care va fi anunțat răspunsul părții ruse„, informează Ministerul de Externe al Rusiei.

Diplomația rusă a precizat că Rex Tillerson i-a telefonat lui Serghei Lavrov pentru a-l informa că în scurt timp vor fi anunțate restricții suplimentare pentru activitatea reprezentanțelor diplomatice ruse de pe teritoriul SUA și a enunțat în linii mari conținutul lor.

Departamentul american de Stat a cerut joi Federației Ruse să-și închidă consulatul din San Francisco și două anexe diplomatice, una din Washington DC și cealaltă din New York, ca răspuns la decizia Kremlinului de a reduce numărul diplomaților americani aflați la post în Rusia.

DailyBusiness
Ai planuri pentru iarna aceasta? Iată când vin ninsorile în România
Spynews
Nicoleta Nucă, adevărul despre presupusa sarcină! Cum a comentat zvonurile potrivit cărora urmează să devină mamă pentru prima dată
Bzi.ro
E vestea momentului în show-bizz: Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit! Totul a ieșit la iveală acum!
Fanatik.ro
În ce trebuie să ții orezul înainte să-l gătești. Va avea o calitate superioară, iar pilaful va fi și mai delicios
Capital.ro
Comisia Europeană a dat ORDIN! România este obligată. Are termen două luni
Playtech.ro
ȘOC! Christina Aguilera, de NERECUNOSCUT. Doamne, cum a ajuns să arate, toți cred că e bolnavă
DailyBusiness
Ratele se majorează din nou. Prognoză sumbră pentru 2025
Adevarul
Vila de lux în care a fost ucis omul de afaceri Adrian Kreiner, scoasă la vânzare. Prețul exorbitant pe care îl cere agenția imobiliară
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Alexia Eram și Mario Fresh s-au despărțit. De ce ar fi ajuns la separare. Au aniversat opt ani de relație în urmă cu două luni
Spynews
De ce nu i-a dat replică niciodată Leo de la Roșiori femeii cu care a făcut un copil și de care s-a despărțit! Manelistul vorbește despre acuzațiile pe care Manuela Oprișiu i le-a adus / VIDEO
Evz.ro
Desert pentru capetele încoronate. Cum se prepară tortul de ciocolată
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Ea este Mia, românca care a dispărut în Italia, împreună cu fiul ei de doar doi anișori. Femeia locuia într-un adăpost destinat victimelor violenței domestice
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat între Karmen Minune și Bogdan Căplescu, înainte de divorț. A spus-o fără ocolișuri!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Când vine marele cutremur. Cum se pregătește România: Sunt mai greu de pus în practică.
StirileBZI
Pensionarii primesc 700 de lei în plus, din această toamnă! Cine sunt cei care beneficiază de acest ajutor
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat
substantial.ro
Forțele rusești lovesc așezările din Kursk în ciuda absenței trupelor ucrainene
MediaFlux
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Lovitură grea pentru români. Alimentul fără de care nu pot trăi se scumpește semnficativ