Remus Cernea: N-am legătură cu incidentul din Parlament, responsabilitatea e a celor care l-au comis VIDEO

Deputatul Remus Cernea a declarat că nu are nicio legătură cu incidentul din Parlament de marţi în care două persoane neautorizate au intrat în plen şi au perturbat lucrările, el precizând că responsabilitatea pentru actul respectiv revine exclusiv celor care l-au comis.
Romania TV
17 sept. 2013, 19:12
Remus Cernea: N-am legătură cu incidentul din Parlament, responsabilitatea e a celor care l-au comis VIDEO

„Astăzi, în Parlament a avut loc un incident. Două persoane neautorizate au intrat în plen şi au perturbat lucrările acestuia. Deşi am fost acuzat ca aş fi avut vreo implicare, nu am nicio legatură cu acest incident şi nu am ştiut nimic despre ceea ce pregăteau respectivele persoane. Eu doar am facilitat accesul pentru cinci persoane care mi-au spus că doresc să asiste de la balcoane la lucrările din plen. Este un drept al fiecărui cetăţean de a asista la şedinţele Parlamentului, drept care trebuie respectat iar eu am intenţionat doar să facilitez exercitarea acestui drept”, susţine Cernea, într-un comunicat, citat de Mediafax.

Potrivit lui Cernea, Parlamentul este instituţia fundamentală a democraţiei din România, „iar prestanţa acestuia trebuie apărată şi respectată”.

Nu sunt de acord cu gestul celor două persoane. Orice motivaţii ar fi avut, orice cauză ar fi susţinut, există valori democratice şi principii mai mari care trebuie să prevaleze. Consider că responsabilitatea pentru actul respectiv revine exclusiv celor care l-au comis. Buna mea credinţă a fost folosită într-un mod incorect, care afectează principii şi valori pe care le apăr. Parlamentul trebuie ferit de astfel de situaţii, altfel se deschide calea pentru afectarea gravă a lucrărilor acestei instituţii. Aceste precizări pe care simt nevoia să le fac privesc, aşadar, o problemă pur principială”, susţine Cernea.

Discursul premierului Victor Ponta din Parlament pe tema scrisorii FMI a fost întrerupt de preşedintele Partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, care i-a dat un săculeţ cu bani, despre care a afirmat că reprezintă „30 de arginţi, preţul trădării pentru Roşia Montană”, şi l-a acuzat de trădare.

„Ponta trădătorul-salvaţi tricolorul!”, a strigat Neamţu de lângă Ponta, aflat la tribuna Parlamentului, după care a părăsit sala.

Citeşte şi SCANDAL ÎN PARLAMENT. Liderul Partidului Noua Republică a aruncat bani spre Ponta VIDEO

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, după şedinţa de plen în care a fost întrerupt de Mihail Neamţu în timp ce prezenta Acordul cu FMI, că acesta este „un legionar de mucava şi un personaj comic şi ridicol„, care a fost adus în Parlament de Remus Cernea, consilier al şefului Guvernului.

Citeşte şi Ponta: Cernea l-a adus în Parlament pe legionarul de mucava Neamţu VIDEO

Dar să ştiţi, pe de altă parte, şi aici e proverbul cu «Ce-şi face omul cu mâna lui…» că ştiu că pe ăsta, micul legionar, l-a adus Remus Cernea. Pe Remus Cernea eu l-am făcut şi consilier şi parlamentar, aşa încât nu am voie să mă supăr decât eventual pe mine. Dar tot e bine că Remus Cernea este în Parlament, pentru că, iată, există şi acest punct de vedere uşor extremist reprezentat în Parlamentul României. Până la urmă, democraţie înseamnă să ai structuri în care să fie reprezentată toată lumea. Domnul Neamţu nu e în Parlament, pentru că nu cred că vreun om normal l-ar vota„, a spus Ponta.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Satul din România care i-a impresionat până și pe englezi. În subteran se găsește una dintre cele mai căutate bogății din lume. I se mai spune “aurul negru”
Capital.ro
Impozitul obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. E separat de taxele plătite către Primărie
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
Nativi de coșmar. Sunt geloși și fac viața un infern
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă de 540 de lei pe an. Asociațiile de proprietari trebuie să depună o solicitare colectivă pentru toți locatarii care beneficiază de locuri de parcare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Vizită oficială a șefului interimar al României, Ilie Bolojan, la Chișinău
MediaFlux
Zelenski, interviu exclusiv. "NU, nu-i datorez scuze lui Trump"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!