Remus Pricopie: Educaţia se află în proces de interacţionare accelerată cu mediul economic

Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, consideră că există o relație strânsă între investitori și sistemul educațional, concretizată prin atragerea de investiții, crearea de noi locuri de muncă pentru absolvenți și prin pregătirea solidă a specialiștilor în domeniile de interes pentru companii. În același timp, absorbția de fonduri europene și investițiile în infrastructură și resurse umane sunt soluții optime pentru asigurarea dezvoltării sustenabile a Educaţiei și Cercetării din România.
Romania TV
11 iul. 2013, 13:22
Remus Pricopie: Educaţia se află în proces de interacţionare accelerată cu mediul economic

„Pentru orice societate, Educaţia şi Cercetarea reprezintă domenii-cheie, corelate în mod direct cu tot ceea ce înseamnă investiţii şi dezvoltare economică. În acest moment, Educaţia şi Cercetarea din România se află într-un proces de extindere accelerată a interacţiunii cu mediul economic şi de dezvoltare a unei relaţii cu interese biunivoce: pe de o parte, există interesul nostru de a atrage investiţii şi de a crea noi locuri de muncă, iar pe de altă parte există un interes din partea investitorilor de a avea forţă de muncă bine pregătită,” a declarat ministrul Educaţiei.

Pricopie mai spune că salariile profesorilor şi cercetătorilor vor fi mărite pe măsură ce economia României va creşte.

„Atât la Ministerului Educaţiei Naţionale, cât şi la nivelul Guvernului, cunoaștem foarte bine nevoile de modernizare și dinamism pe care Educația și Cercetarea le au și în privința cărora atragerea de investiții are o foarte mare importanță. De exemplu, una dintre provocările cu care ne confruntăm vizează nevoia de dezvoltare a infrastructurii școlare. În acest sens, deși s-a investit mult în ultimii ani, avem nevoie de o echilibrare de la o zonă la alta, astfel încât calitatea actului educațional să fie asigurată de o infrastructură modernă, pe care ar trebui să o întâlnim atât la un liceu din mediul urban, cât și într-o școală dintr-o zonă mai izolată.

De asemenea, fondurile structurale reprezintă un sprijin important pentru învățământul românesc. Măsurile luate pentru creșterea absorbției de fonduri europene, dar și pregătirile pentru accesarea bugetului din exercițiul financiar 2014 – 2020 sunt soluții pentru combaterea abandonului școlar și consolidarea procesului de formare continuă.

Investițiile în economie influențează în mod direct Educația și Cercetarea în ceea ce privește pregătirea resursei umane și asigurarea unui nivel de trai decent pentru angajații din sistem. Pe măsură ce companiile străine devin interesate de România, economia românească cunoaște o dezvoltare sustenabilă, iar acest lucru va determina în viitor și o modificare a nivelului de salarizare în sens pozitiv, o promisiune pe care dorim să o onorăm față de profesori și cercetători.”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație