„Eu privesc cu ochiul unui jurist întrebările puse de preşedinte. Cele două sunt de fapt şase, adică ele conţin şase ipoteze distincte, la care oamenii pot vota diferit. Eu însămi am abordări diferite pe cele şase ipoteze şi atunci mi se pare că de fapt chemarea la referendum ar fi ceva ipocrit din partea mea, câtă vreme eu însămi nu sunt convinsă că este necesar acest referendum. Eu îl văd ca pe un exerciţiu electoral din partea preşedintelui şi nimic altceva„, a declarat Renate Weber.
Autoritatea Electorală Permanentă propune o OUG de modificare a legislaţiei electorale, prin care pragul de validare să fie raportat la numărul alegătorilor din Registrul Electoral, nu la cel din listele electorale permanente, ceea ce ar însemna că pentru validarea referendumului ar fi nevoie de un număr mai mare de alegători prezenţi la urne.
Eurodeputata susţine că subiectul nu se află pe agenda Guvernului.
„Eu văd că deocamdată e o iniţiativă care vine de la Autoritatea Electorală Permanentă, dar nu am nici o dată care să susţină că Guvernul va adopta o astfel de Ordonanţă de Urgenţă. Pe fond, cred că întotdeauna avem nevoie de stabilitate, în sensul în care noi trebuie să ştim clar cu multă vreme înainte de fapt câţi suntem şi în Registrul Electoral, şi pe listele electorale, iar eu, dacă mă uit la aceste cifre, văd că ele cam coincid cu populaţia României şi nu mai înţeleg unde mai sunt copiii (…) Avem nevoie de stabilitate şi, din datele pe care le am eu, nu există pe agenda Guvernului adoptarea unei astfel de Ordonanţe„, a susţinut Renate Weber.