Renault anunţă concedieri masive şi suspendarea proiectelor de dezvoltare în România şi Maroc. Reacţia premierului Orban

Producătorul auto francez Renault a anunţat vineri că va demara negocieri cu sindicatele pentru reorganizarea şi încetarea activităţii la unele fabrici de asamblare din Franţa, şi va concedia 15.000 de angajaţi pe plan global (din care 4.600 în Franţa), în urma declinului vânzărilor. Planul Renault de reducere a costurilor cu peste 2 miliarde euro pe parcursul a trei ani prevede şi "suspendarea proiectelor de creştere capacitară" planificate în România şi Maroc.
Romania TV
29 mai 2020, 08:38
Renault anunţă concedieri masive şi suspendarea proiectelor de dezvoltare în România şi Maroc. Reacţia premierului Orban

Renault anunță un plan pentru reducerea costurilor fixe cu peste 2 miliarde de euro pe parcursul a trei ani pe fondul pandemiei de coronavirus (COVID-19). Planul Renault de reducere a costurilor prevede ”suspendarea proiectelor de creştere capacitară” planificate în România şi Maroc, recalificări şi concedierea a circa 15.000 de angajaţi – 4.600 de posturi în Franța şi peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul Renault activează în prezent.

„Aşa cum a fost anunţat odată cu rezultatele anuale, Groupe Renault prezintă astăzi planul său de transformare, care are ca scop realizarea unor economii de peste 2 miliarde de EUR, pe parcursul a trei ani şi punerea bazelor unui nou model de competitivitate. Dificultăţile cu care se confruntă Grupul, criza majoră prin care trece industria auto şi urgenţa tranziţiei ecologice sunt imperative care determină compania să accelereze această transformare. Acest proiect de plan va consolida capacitatea de adaptare a Grupului, prin concentrarea pe generarea de flux de numerar, păstrând în acelaşi timp clientul în centrul priorităţilor sale. Se bazează pe o abordare mai eficientă a activităţilor operaţionale şi pe gestionarea riguroasă a resurselor. Dincolo de acest aspect, proiectul de plan urmăreşte să pună bazele dezvoltării pe termen lung a Groupe Renault. În Franţa, Grupul va fi organizat în jurul unor zone comerciale strategice, de viitor: vehicule electrice, LCV, economie circulară şi inovaţie cu valoare adăugată ridicată. Aceste centre regionale majore de excelență, situate în Franța, urmează să se afle în centrul revenirii Grupului. La Flins și Guyancourt, Grupul își va reorganiza activitățile”, anunță Renault.

 

Aproape 15.000 de posturi vor fi reduse

„Acest proiect de ajustare a forţei de muncă urmează să se bazeze pe măsuri de recalificare, mobilitate internă şi plecări voluntare. Acesta se va întinde pe parcursul a trei ani şi va viza aproape 4.600 de posturi în Franţa, la care se adaugă reducerea cu peste 10.000 de alte posturi în restul lumii, unde Grupul este prezent”, explică Grupul Renault.

„Am încredere în atuurile noastre, în valorile noastre şi în conducerea companiei pentru a reuşi transformarea prevăzută şi pentru a readuce Grupul la valoarea sa prin implementarea acestui plan. Modificările planificate sunt fundamentale pentru a asigura sustenabilitatea companiei şi dezvoltarea acesteia pe termen lung. La nivel colectiv şi cu sprijinul partenerilor noştri din Alianţă, ne vom putea atinge obiectivele şi vom face din Groupe Renault un jucător major în industria auto în anii următori. Suntem pe deplin conştienţi de responsabilitatea noastră, iar transformarea planificată poate fi realizată doar cu respectarea tuturor părţilor co-interesate ale Grupului nostru şi printr-un dialog social exemplar”, a declarat Jean-Dominique Senard, preşedintele Consiliului de Administraţie al Renault.

 

Joi, agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service a coborât cu o treaptă ratingul atribuit Renault, de la „Ba1” până la „Ba2”, perspectiva asociată fiind una negativă. „Retrogradarea ratingului Renault reflectă opinia Moody’s că actuala criză provocată de coronavirus va provoca o înrăutăţire pronunţată a indicatorilor financiari ai Renault. Ne aşteptăm ca în 2020 marja de profit operaţional a Renault să scadă până la minus 3%, comparativ cu un nivel deja foarte slab de 0,8% în 2019”, precizează agenţia de evaluare.

Producător de automobile din 1898, Groupe Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

 

Ce spune Ludovic Orban despre situaţia de la Renault

Premierul Ludovic Orban a afirmat că problemele care au existat la Grupul Renault nu sunt provocate de activitatea din România, precizând că aceasta este una extrem de profitabilă, bine organizată şi care avantajează grupul în ansamblul său. El afirmă că, în urma discuţiilor avute cu managementul companiei din România, nu a tras vreo concluzie că ar exista o decizie legată de restrângerea unor activităţi sau intenţia de a face concedieri. 

„Este o decizie a managementului companiei. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca şi Guvern, avem o colaborare foarte apropiată cu managementul din România al Grupului Dacia-Renault, practic Grupul Renault în România are atât partea de proiectare, peste 2.000 de ingineri care lucrează în proiectare, are partea de testare, de verificare care este unică şi care funcţionează în România la Titu şi de asemenea avem partea de producţia care funcţionează la Mioveni. În toate discuţiile pe care le-am avut cu managementul companiei din România, nu am tras nicio concluzie prin care să existe vreo decizie la nivelul managementului companiei din România privitor la restrângerea unor activităţi sau la intenţia de a face concedieri”, a explicat premierul. 
 
El a mai spus că problemele Grupului Renault nu sunt provocate de activitatea din România, precizând că aceasta este una profitabilă şi bine organizată. 
 
„Totul depinde de piaţă, de comenzile existente, dar în România Grupul Renault are o activitate extrem de profitabilă, o activitate benefică şi este o activitate care din punctul nostru de vedere trebuie să continue. Se ştie că deciziile care au fost luate sau ce se hotărăşte la nivelul Grupului e la nivelul Grupului Renault ca urmare a unei perioade în care au existat anumite probleme, dar convingerea mea e că problemele care au existat ale Grupului Renault nu sunt provocate de activitatea din România pentru că activitatea din România este o activitate extrem de profitabilă, o activitate bine organizată şi o activitate care avantajează Grupul Renault în ansamblul său”, a mai transmis Ludovic Orban. 

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Lidl bagă la raft de joi, 17 aprilie, cinci produse Parkside pe care românii se bat să le cumpere. Au prețuri excelente înainte de Paște și se vor vinde ca pâinea caldă
Capital.ro
Reguli noi în România dacă retragi bani la bancomat. A intrat în vigoare la aceste ATM-uri din aprilie
Playtech.ro
De ce nu este bine să vopsești ouă în Vinerea Mare. Ce trebuie să faci în această zi, conform tradiției
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Rușii au încercat să spargă frontul din Harkov. Trupele ruse au reluat atacurile mecanizate
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
România, amenințată de o pană de curent? Cât de mare e pericolul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Rezultatul autopsiei lui Emanuel, medicul rezident din Botoșani, care a fost găsit fără suflare în locuința sa. La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
L-au demolat pe Călin Georgescu. Verdictul judecătorilor a venit astăzi, 15 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Cum să prepari cel mai bun drob de miel. Secretele pe care gospodinele trebuie să îl știe
MediaFlux
Decizie privind vârsta de pensionare! Anunțul judecătorilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți