„Această măsură lipsită de inteligenţă şi ilegală reprezintă o ameninţare majoră pentru stabilitatea şi pacea de la nivel regional şi internaţional”, a reacţionat Consiliul Suprem pentru Siguranţă Naţională din Iran, citat de agenţia Reuters.
„Iranul cataloghează regimul american ca fiind susţinător al terorismului”, precizează instituţia, scrie mediafax.ro.
Statele Unite au desemnat, luni, Gardienii Revoluţiei iraniene drept organizaţie teroristă, preşedintele Donald Trump argumentând că decizia fără precedent confirmă realitatea că Iranul oferă susţinere grupurilor teroriste şi practică terorismul.
Ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, i-a cerut luni preşedintelui ţării să plaseze forţele americane care operează în Orientul Mijlociu, în Asia Centrală şi în Cornul Africii pe lista grupărilor considerate teroriste de către Iran, informează AFP.
Zarif i-a scris o scrisoare preşedintelui iranian Hassan Rouhani în care îi cere să acţioneze în acest sens, informează un comunicat al ministerului său, publicat la scurt timp după decizia SUA de a include Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, pe „lista organizaţiilor teroriste străine” elaborată de Departamentul de Stat, scrie agerpres.ro.
Preşedintele american Donald Trump a desemnat luni Gardienii Revoluţiei din Iran drept organizaţie teroristă. Este pentru prima dată când Statele Unite califică forţele armate ale unei ţări drept grup terorist.
Iranul figura deja din 1984 pe lista americană foarte restrânsă a „statelor care susţin terorismul”, alături de Coreea de Nord, Sudanul şi Siria. Ideea de a-i pune în mod clar la index pe Gardienii Revoluţiei, armata specială înfiinţată în 1979 în scopul de a apăra Revoluţia Islamică iraniană de ameninţări externe şi interne, plana de la instalarea miliardarului republican Donald Trump la Casa Albă.
Şi unitatea Qods este plasată pe lista neagră a „organizaţiilor teroriste”. Această unitate de elită a Gardienilor Revoluţiei este ramura lor externă care susţine forţele aliate ale Iranului în Orientul Mijlociu, printre care trupele preşedintelui sirian Bashar al-Assad sau Hezbollahul din Liban.