REPLICA PNL după ce ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a sesizat CSM

Preşedintele CJ Cluj, liberalul Mihai Seplecan, îi cere ministrului Justiţiei să îşi dea demisia după ce Robert Cazanciuc a cerut CSM să cerceteze declaraţiile membrilor PNL la adresa procurorului general Tiberiu Niţu. La rândul său, deputatul PNL Radu Zlati susține că iniţiativa lui Cazanciuc privind sesizarea CSM este una eronată.
Iulian Tudor
13 aug. 2015, 11:27
REPLICA PNL după ce ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a sesizat CSM

Mihai Seplecan şi deputatul Radu Zlati l-au acuzat pe Tiberiu Niţu că a clasat dosarul în care era depusă o plângere penală pe numele premierului pentru abuz în serviciu privind blocarea alegerilor parţiale, deşi trei instanţe au decis că legea a fost încălcată. 

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a reacţionat miercuri şi a adresat Consiliului Superior al Magistraturii solicitarea de a declanșa verificări pentru a se stabili dacă declarațiile liberalilor aduc atingere independenței justiției.

Radu Zlati consideră însă eronat demersul ministrului Justiţiei. 

„PNL a arătat întotdeauna cuviinţă şi respect la adresa hotărârilor judecătoreşti. Pe de altă parte, şeful domnului Cazanciuc a demonstrat nu o dată, prin declaraţii publice, o atitudine ireverenţioasă faţă de actul de justiţie, fapt constatat chiar de către CSM. Cazanciuc a omis în acele împrejurări să se manifeste public, fie şi doar în calitate de membru al CSM. În consecinţă, salut intervenţia domnului ministru, sperând pentru dânsul că va fi începutul unei atitudini proactive şi neutre, chiar dacă, în cazul meu şi al domnului Seplecan, poziţia domniei sale este una eronată”, a susținut Radu Zlati.

Inspecţia Judiciară, sesizată de CSM după declaraţiile unor lideri PNL despre Tiberiu Niţu

Acesta subliniază că nici el, nici colegul lui Seplecan nu am comentat o hotărâre judecătorească sau activitatea unei instanţe judecătoreşti, ci activitatea unor procurori, activitate pe care o presupuneam părtinitoare. Iar eu, personal, doream şi doresc să aflu din partea CSM dacă presupunerile noastre sunt corecte sau nu.

„Iar în cazul în care presupunerile noastre s-ar dovedi corecte, consider că demisia sau demiterea Procurorului General ar fi un act în limitele bunului simţ”, a adaugat Zlati.

Deputatul PNL afirmă că procurorii ar trebui să reprezinte interesele generale ale societăţii, adică să apere interesele, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Robert Cazanciuc critică PNL după atacurile la adresa Procurorului General: Vor să SUBORDONEZE justiţia

A vorbi despre acţiunile unui procuror nu înseamnă să ataci Justiţia, din simplul motiv că actul de justiţie nu se realizează prin instituţia procurorului, ci prin aceea a judecătorului, conform Constituţiei. CSM nu s-a autosesizat la declaraţiile mele şi ale domnului Seplecan, pentru că nu avea de ce să se autosesizeze. Noi nu am atacat şi nu am încercat să influenţăm actul de justiţie. Dimpotrivă, îl doream eliberat de eventualele presiuni venite din lăuntrul sistemului judiciar”, a arătat el.

La rândul său, preşedintele CJ Cluj, liberalul Mihai Seplecan, îi cere ministrului Justiţiei să îşi dea demisia.

După Procurorul General Tiberiu Niţu, vine şi ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc să ne arate că Legea poate fi folosită în interes de familie. Mai întâi, Tiberiu Niţu, colegul de facultate al premierului cu dosar penal, a fost amabil să ignore trei decizii de instanţă judecătorească prin care se confirmă faptul că guvernul nu a respectat legea privind organizarea la termen a alegerilor parţiale locale şi parlamentare şi le-a blocat în mod intenţionat. Mai mult, procurorul şef nu a răspuns în termenul legal, conform prevederilor legii, contestaţiei depuse de mine.

Acum vine verişorul Robert Cazanciuc să ceară Consiliului Superior al Magistraturii declanşarea de verificări pentru a se stabili dacă recentele mele declaraţii cu privire la modul în care şi-a făcut datoria faţă de Lege colegul de facultate Niţu, faţă de vărul Ponta, aduc atingere independenţei Justiţiei. Şi cui i se adresează această cerere? Preşedintelui CSM, Marius Badea Tudose, fost coleg de generaţie cu Victor Ponta, Tiberiu Niţu şi Robert Cazanciuc. Constat cam multă „amiciţie” la nivel înalt în Justiţie”, susţine Mihai Seplecan.

Preşedintele CJ Cluj adaugă că „declaraţiile care aduc atingere justiţiei în viziunea vărului-ministru” sunt cu „privire la faptul că procurorul de caz nu poate înfrânge decizii, chiar dacă nu definitive, ale unor instanţe”.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat, joi, că a sesizat Inspecţia judiciară să verifice o posibilă atingere adusă independenţei procurorilor şi independenţei sistemului judiciar ca urmare a declaraţiilor făcute de unii liderii PNL despre procurorul general Tiberiu Niţu.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe