Reportaj BBC: România a ascuns cel mai mare gulag pentru copii abandonaţi şi cu dizabilităţi

"După ce dictatorul român Nicolae Ceauşescu a fost răsturnat de la putere, în 1989, lumea a aflat despre condiţiile şocante în care mulţi copii trăiau în orfelinatele din România. Douăzeci de ani mai târziu, aceşti copii au ajuns adulţi, iar pentru unii dintre ei, cel puţin, viaţa este cu mult mai bună decât în trecut". Aşa şi-a început reportajul despre tinerii din perioada comunistă, ajunşi acum adulţi, jurnalista Tessa Dunlop de la BBC. Citeşte mai jos întregul articol.
Romania TV
21 iun. 2013, 08:05
Reportaj BBC: România a ascuns cel mai mare gulag pentru copii abandonaţi şi cu dizabilităţi

Să ajungi la Siret este să ajungi la capătul lumii. Trenul de noapte de la Bucureşti nu ajunge decât până la Suceava, un oraş istoric schilodit de comunişti. Imediat după revoluţia din 1989 am călătorit din Suceava în Siret într-un taxi găsit cu greu. Azi, Cătălin mă aştepta în gară, lustruindu-şi ostentativ maşina Vauxhall Astra. Drumul, printre culturile de varză şi porumb, printre cai cu căruţe şi un cer de culoare roz, care se pierdea în câmpiile Moldovei, este un memento pentru cât de departe este acest loc de aerul îmbâcsit şi prăfuit al Gării de Nord din Bucureşti.

Siret era un oraş de graniţă liniştit, la mică distanţă de vasta întindere a URSS. Schimbarea a survenit abrupt în 1990, atunci când secretul acestui oraş a fost dezvăluit lumii internaţionale. Într-o fostă cazarmă cu patru etaje, care a aparţinut armatei austriece, România a ascuns cel mai mare gulag pentru copii abandonaţi şi cu dizabilităţi, departe de capitala Bucureşti. Comuniştii nu se descurcau bine cu imperfecţiunile.

În joc au intrat apoi străinii, care s-au oferit să ajute. Orfanii au plâns, iar antreprenorii din Siret au cumpărat bere germană pentru nou-veniţii importanţi. Unele organizaţii de caritate au continuat să ajute, altele şi-au mutat interesul odată cu ştirile, dar pe fondul oprobiului general, Siretul şi mulţi dintre tinerii săi abandonaţi au rămas pe loc.

Aceşti tineri sunt adulţi acum. Puţini au fost adoptaţi, pentru că se pare că nici occidentalii nu se descurcă bine cu imperfecţiunile. În cele din urmă cazarma a fost abandonată.

Cei peste 100 de adulţi care nu pot duce o viaţă independentă au fost mutaţi într-o altă clădire din piatră, austeră, de data aceasta mai mică, cu gard de sârmă şi paliere care dau către o curte de beton. La peste 20 de ani de la revoluţie, adulţii cei mai vulnerabili se leagănă încă într-o clădire care seamănă cu un coteţ de găini uman.

Când ne-au văzut, tinerii au fugit spre noi, euforici, anticipând atenţia, atingând aparatul de fotografiat şi îmbrăţişându-mă, dornici de un strop de dragoste.

Douăzeci de ani mai târziu, mirosul familiar de sudoare şi de ziduri de piatră umedă nu a dispărut şi nici zgomotele tulburătoare ale celor care nu se pot exprima.

Există însă o diferenţă fundamentală între acum şi atunci. Diferenţa se numeşte Tibi Rotaru, un om cu ochi blânzi, de un albastru deschis şi o cămaşă şifonată. Băiatul, care provine din această regiune, avea doar 17 ani atunci când a venit primul val de străini, Tibi fiind folosit ca translator, iar voluntarii şi-au găsit în el primul şi cel mai important aliat.

Tibi a plecat la Bucureşti, apoi în Germania şi Olanda pentru a studia psihologia, înainte de a se întoarce în Siret şi a se ocupa de orfani. Tibi este un om modest, care a transformat o mică comunitate zguduită în trecut de moştenirea unor abuzuri asupra copiilor, într-o oază de toleranţă.

Tinerii adulţi umblă acum liberi prin oraş, mătură treptele bisericii, cer ţigări şi râd cu localnicii şi au o nouă casă în care să se mute. Şirurile de paturi mizere vor fi de acum istorie.

„Clădirea este gata de peste un an, însă este goală”, a explicat Tibi, adăugând că a călătorit la Bucureşti în speranţa de a se întâlni cu un ministru. „O grămadă de bani s-au cheltuit pe acest proiect, însă nu s-au putut găsi bani pentru boiler”, a adaugat el.

Însă Tibi are răbdarea unui om născut într-un sistem cu care ştie că trebuie să coopereze, nu să se opună. Recent, tinerilor adulţi din Siret li s-a spus că noua lor casă va fi dotată cu încălzire şi apă caldă. Într-un oraş în care iarna temperatura scade până la -30 de grade Celsius, Tibi a demonstrat încă o dată că visele pot deveni realitate, dacă eşti dispus să aştepţi 23 de ani.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Fanatik.ro
Animalul rar surprins într-o pădure din Cluj. Atacă în haită și nu prea îl vezi în libertate
Capital.ro
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Când a fost cel mai greu de trăit în România. Trei momente negre din istoria economică recentă marcate de sărăcie, foamete, șomaj
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
O cunoscută cântăreață din România, mari probleme. Amenințată de o boală gravă
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste imagini
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
E știrea începutului de an! Gabi Bădălău s-a combinat cu Ema Uta! S-au ”izolat” 4 zile într-un apartament din Floreasca
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Lovitură totală pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va avea efecte grave și imediate
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Accident mortal pe DN 7: Un bărbat de 86 de ani și-a pierdut viața
MediaFlux
MARCEL BOLOȘ a dat VESTEA privind BANII! COMISIA EUROPEANĂ vine în CONTROL la BUCUREȘTI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)