Pare o coborâre în infern, aşa descriu jurnaliştii viaţa pe care o duc copiii şi tinerii fără adăpost din Bucureşti în canale. Echipa norvegiană a coborât într-unul dintre canale pentru a vedea cum trăiesc copiii străzii. Iar imaginile sunt zguduitoare: mizerie de nedescris, seringi goale. Ei se simt, însă, în siguranţă, apăraţi de un adult, poreclit Bruce Lee.
„Aici nu au voie să se bată, să bea sau să facă dezordine. Trebuie să ne respectăm unii pe alţii, pentru că ne considerăm ca o familie”, a mărturisit Bruce Lee.
Bruce Lee spune că îi apără pe adolescenţi de pericole şi de poliţie. Însă nu şi de ei înşişi sau de tentaţii. Majoritatea sunt dependenţi de droguri şi de alcool, potrivit jurnaliştilor norvegieni.
„Statul nu face nimic pentru noi. Nu însemnăm nimic pentru el. Ne consideră animale, ne judecă, ne dispreţuieşte, poate că are ceva cu noi, oamenii fără adăpost. Spun că suntem gunoaiele societăţii, nu ne oferă nicio şansă”, a declarat protectorul aurolacilor.
Pentru a supravieţui, unii fură, alţii strâng fier vechi pentru a-l vinde. Iar banii sunt puşi la comun.
„Tinerii sunt uitaţi de autorităţi şi ignoraţi de oamenii de rând. Iar totul se petrece într-o ţară membră a Uniunii Europene”, subliniază televiziunea norvegiană.