Reprezentant al părinţilor: În cazul unei contaminări, şcolile şi directorii ar putea fi daţi în judecată

Noul an şcolar va începe în 14 septembrie, a anunţat miercuri preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a precizat că majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Sunt totuşi trei scenarii în funcţie de situaţia îmbolnăvirilor. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ. Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, a atras atenția că s-ar putea ajunge la situația în care, în eventualitatea unor contaminări, școlile și directorii să fie dați în judecată de părinți.
Romania TV
06 aug. 2020, 07:50
Reprezentant al părinţilor: În cazul unei contaminări, şcolile şi directorii ar putea fi daţi în judecată

„Unii părinți sunt de acord, alții nu. Mereu vor fi discuții. Sper ca Ministerul Educației să nu renunțe la contractul între familie și școală, sunt familii care nu vor să își trimită copiii la școală, care nu vor riscuri. Trebuie să dai posibilitatea familiei să decidă dacă își trimite copilul la școală.

E nevoie de un compromis și de solidaritate. Germania a obligat părinții să își trimită copiii la școală. Nu știu dacă acest cod verde va obliga și la noi și va exclude acest contract. Dacă da, în eventualitatea unor contaminări, colile și directorii ar putea fi dați în judecată de familii și nu ne dorim asta.

Faptul că școala îndeplinește condițiile igienico-sanitare nu înseamnă că se exclude riscul de infectare. Copilul merge cu mijloacele de transport în comun, interacționează în afara școlii. Nu se garantează că copilul va fi protejat”, a spus Iulian Cristache.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: Pe 14 septembrie începe noul an şcolar. Şcoala va începe pentru majoritatea elevilor

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar, precizând că aceasta înseamnă că majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală. Decizia privind modul în care va începe şcoala se descentralizează şi se ia la nivel de judeţ. Iohannis a mai anunţat că este în discuţie un scenariu similar celui din starea de urgenţă, prin care părinţii vor primi un ajutor pentru a putea sta cu copiii acasă, dacă se închid şcolile.

Citeşte şi: Şcoala va începe după trei scenarii: verde, galben şi roşu. Câte localităţi se încadrează în scenariul verde

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri seară, că, în condiţiile unui scenariu verde, prezenţa elevilor la şcoală este obligatorie. „Atâta timp cât nu există niciun pericol, nu văd de ce nu trebuie să îşi trimită părintele copilul la şcoală”, spune Anisie.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai