„COTAR invită firmele de asigurări să părăsească România, dacă nu pot supravieţui fără profitul de peste 300%. (…) Îi invităm, de asemenea, pe asigurători, să înceteze presiunile asupra populaţiei şi majorările de tarife RCA, precum şi ameninţările şi dezinformarea. (…) În plus, nu-i obligă nimeni pe asigurători să rămână pe o piaţă care nu le este favorabilă, deci sunt liberi să plece din România”, susţin reprezentanţii COTAR.
„COTAR se pregăteşte ca după alegerile din 11 decembrie să desfăşoare o campanie pentru micşorarea tarifului RCA, care şi acum este mult prea mare faţă de calculele prezentate de raportul de audit Milliman (…) Noi vom lupta pentru stabilirea preţului RCA conform tarifelor stabilite la discuţia care a avut loc pe data de 14 septembrie 2016″, a explicat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, conform Mediafax.