Democratul Sergiu Sârbu, citat de agenția IPN, a afirmat că nu există încă o înțelegere privind candidatul la funcția de premier, iar liderii AIE vor face declarații doar atunci când va exista un consens.
Săptămâna trecută, Partidul Liberal Democrat (PLDM), căruia i-a revenit funcția de premier conform acordului AIE, a anunțat candidatura Maiei Sandu la șefia executivului, dar această propunere nu este agreată de partenerii de coaliție din cauza condițiilor pe care ea le-a înaintat, între care schimbarea conducerii Băncii Naționale.
Potrivit unor surse citate de Radio Chișinău, PLDM ar fi făcut o nouă propunere pentru funcția de premier în persoana lui Valeriu Streleț, deputat PLDM. Conform acelorași surse, la sediul parlamentului urmează să înceapă o nouă rundă de negocieri între liderii Alianței, la care va fi prezent și Valeriu Streleț.
Sâmbătă, fracțiunile parlamentare au fost contactate de administrația președintelui Nicolae Timofti și invitate la consultări cu șeful statului în vederea desemnării oficiale a unui candidat la funcția de prim-ministru, dar întrevederea a fost amânată de câteva ori.
Cele trei partide proeuropene de la Chișinău — Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal — au semnat joia trecută acordul de constituire a noii coaliții de guvernare în Republica Moldova — Alianța pentru Integrare Europeană-3, iar liderii acestor formațiuni, respectiv Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu, dădeau asigurări că noul guvern va fi învestit până la sfârșitul acestei luni.