Şapte persoane au fost reţinute în Republica Moldova pentru contrabandă cu uraniu adus din Rusia.
Reţinerea celor şapte persoane, care încercau să comercializeze uraniul, a fost făcută în urma unei operaţiuni la care au participat poliţişti şi procurori din Republica Moldova, precum şi agenţi ai FBI din Statele Unite. Uraniul fusese adus din Federaţia Rusă.
În contrabanda cu uraniu au fost implicate 11 persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 75 de ani, originare din municipiul Chişinău, Orhei (centru) şi Edineţ (nord).
‘Această substanţă face parte din categoria numărul 1 de materie primă nucleară folosită pentru producerea bombelor murdare. Substanţa a fost adusă în ianuarie din Rusia, iar în prezent a fost exclusă din circuitul civil. Poliţia a confiscat 200 de grame de uraniu şi un kilogram de mercur. Suspecţii cereau 8.000 de euro pentru un gram de uraniu’, a declarat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug.