Republica Moldova şi Gazprom au prelungit contractul privind livrările de gaz din Rusia

Republica Moldova şi-a prelungit marţi contractul pentru aprovizionarea cu gaz importat din Rusia, fosta republică sovietică, în curs de apropiere de Uniunea Europeană (UE), exprimându-şi satisfacţia în legătură cu reducerea de preţ obţinută, în plin conflict gazier între Moscova şi Kiev, informează AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
11 nov. 2014, 19:14
Republica Moldova şi Gazprom au prelungit contractul privind livrările de gaz din Rusia

Chişinăul şi Moscova, care au relaţii din ce în ce mai tensionate, au avut dificultăţi în a se pune de acord asupra unui nou contract pentru livrările de gaz. Contractul actual, care datează din 2006, a expirat în 2011 şi de atunci a fost prelungit în fiecare an in extremis.

Acest contract, ca şi cel semnat de numeroase ţări europene, este indexat în funcţie de cursul petrolului, preţul fixat pentru primul trimestru al anului 2015 fiind în scădere netă şi ridicându-se la 332 de dolari pentru mia de metri cubi, faţă de 378 de dolari în medie anul trecut.

Prin comparaţie, Ucraina vecină a asistat la o creştere a preţului gazului rus de la 300 la peste 500 de dolari după instalarea la putere a unei puteri proeuropene. După luni de conflicte, Kievul şi gigantul rus Gazprom au semnat un acord pentru un preţ de 378 de dolari până la sfârşitul lui martie.

Citeşte şi Moscova reduce preţul la livrările sale de gaze pentru Republica Moldova, chiar înainte de alegeri

‘Am reuşit să garantăm stabilitatea importurilor noastre de resurse energetice şi securitatea energetică a ţării, ceea ce este cu precădere important în contextul regional actual’, şi-a exprimat satisfacţia ministrul economiei al Republicii Moldova, Andrian Candu, citat de AFP.

Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, a subliniat, la rândul său, că acordul semnat marţi corespunde ‘condiţiilor pieţei’ şi este în avantajul consumatorilor din Republica Moldova, dar şi al ţărilor din Balcani, a căror aprovizionare cu gaz tranzitează în parte teritoriul moldav.

Republica Moldova, fostă republică sovietică situată între Ucraina şi România, a semnat de curând un Acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE), acord ce prevede şi înfiinţarea unei zone de liber schimb.

Potrivit AFP, Republica Moldova are un consum anual de circa 1,2 miliarde de metri cubi de gaz, pe care le importă din Rusia. La rândul său, Transnistria separatistă, unde se concentrează grosul industriei Republicii Moldova, consumă aproape 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cel mai ieftin loc din lume. Poți să trăiești ca un rege aici
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe