Rescue, primul autovehicul off-road românesc, destinat salvării de vieţi

Primul vehicul off-road de origine românească, Rescue, destinat salvării de vieţi, produs de compania autohtonă GHE-O Motors, a fost lansat, oficial, joi, în prima zi a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2013 de la Romaero Băneasa.
Iulian Tudor
11 oct. 2013, 12:22
Rescue, primul autovehicul off-road românesc, destinat salvării de vieţi

„Am ajuns în locuri absolut izolate pentru ajuta oameni care aveau nevoie de ajutor. Apoi, ne-am gândit de ce să nu putem construi un vehicul care poate ajunge oriunde? Ne-am dorit mai mult de la un vehicul. Atunci am reuşit să concepem altceva, un vehicul dedicat salvării oamenilor care se află în situaţii absolut critice, în locuri imposibile”, a afirmat, la evenimentul de lansare, Florin Radu, fost pilot off-road de raliu, potrivit Agerpres.

Noul vehicul special, botezat Rescue, a fost gândit, proiectat şi construit de către specialişti români, cu scopul de a crea un vehicul capabil să ajungă în cele mai grele condiţii, în locuri inaccesibile mijloacelor actuale, atunci când vieţile oamenilor sunt puse în pericol.

GHE-O Motors prezintă vehiculul special drept soluţia ideală pentru transport, suport medical, stingerea incendiilor, aceasta intervenind în diverse situaţii emergente pentru care nu existau soluţii.

Din punct de vedere tehnic, Rescue este un automobil cu caroserie autoportantă, are 11 locuri, dimensiuni de 5.200/2.700/2.390 şi o greutate de 3,2 tone. Acesta este capabil să transporte aproximativ o tonă de apă pentru stingerea incendiilor şi beneficiază de două motopompe de mare presiune. De asemenea, posedă şenile pe roţile din spate, portbagaj pliabil, o targă medicală cu acces pe uşa laterală, sistem plug, terratrip GPS.

Premium Expo organizează, în perioada 10-20 octombrie 2013, în incinta Romaero Băneasa, cea de-a XI-a ediţie a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2013, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 50.000 de vizitatori.

Tematica evenimentului cuprinde: autoturisme şi autovehicule utilitare uşoare şi grele, vehicule hibride şi electrice, motociclete, biciclete, piese şi accesorii auto, moto şi velo, sisteme audio şi de navigaţie, echipamente şi utilaje pentru service-uri şi spălătorii auto, tuning auto şi moto, presa de specialitate, societăţi de leasing şi de asigurări auto.

Organizatorii Salonului Auto de la Romaero aşteaptă, la ediţia din acest an, a evenimentului un număr mediu de 5.000 vizitatori/zi, păstrându-se astfel estimările realizate în urmă cu o lună.

SAB&Accesorii 2013 aduce în prim-plan 19 mărci de automobile, suprafaţa de expunere a acestora fiind de 8.000 mp, atât în interiorul halelor de la Romaero, cât şi la exterior. De asemenea, pe aproximativ 2.500 mp expun firme specializate în accesorii auto, în timp ce circa 4.000 mp la exterior sunt rezervate testărilor auto.

La SAB 2013 vor fi prezente mărcile: BMW, Chevrolet, Citroen, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Kia, Land Rover, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Skoda.

Pe de altă parte, ca şi anul trecut, cel mai mare producător naţional de automobile, Dacia, a declinat participarea la salon, fără a oferi detalii suplimentare pe acest subiect.

Programul de vizitare a expoziţiei auto şi de accesorii este de joi, 10 octombrie, până duminică, 20 octombrie, între orele 10,00-20,00, iar biletul de intrare costă 20 de lei, în timp ce pentru parcare se plăteşte 10 lei/zi.

Ultimul Salon internaţional auto, de anvergură, a avut loc la Bucureşti în 2007.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
O mare companie din România va concedia peste 160 de angajați. Și alte firme din acest oraș au anunțat măsuri similare
Capital.ro
Anul în care se schimbă banii. Țara care trece la EURO definitiv
Playtech.ro
Lili Sandu a arătat TOT. Imagini de senzație cu vedeta la 45 de ani. Arată FABULOS
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Cine este Alfred Bulai, cunoscutul analist politic aflat în centrul unui scandal sexual
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Noi intrigi în Familia Regală. Prințul Harry urmează să moștenească o sumă enormă de bani
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Familia Regală, lovită de o nouă tragedie! Prințul și-a dat ultima suflare pe un pat de spital
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
CFR vine cu noi reguli pentru călători! Dacă suferi de o boală contagioasă, poți fi dat imediat jos din tren
Capital.ro
Ordin nou al UE din 1 august. România trebuie să aplice: „Toată lumea să verifice dacă se încadrează”
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum își apară fiul după tragedia provocată: „Dumneavoastră nu ați fost începător?”
substantial.ro
Proteste și violențe în Venezuela după realegerea lui Nicolas Maduro pentru al treilea mandat
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
Curiozități despre David Popovici, omul-anfibie. Ce înălțime și ce obiceiuri are sportivul?