Restaurantul din Constanţa, în care cele tinere au ars de vii, NU AVEA AUTORIZAŢII de funcţionare

Ancheta în cazul tragediei de la Constanţa, unde trei tinere au ars de vii, scoate la iveală nereguli grave, potrivit România TV. Restaurantul groazei nu avea aviz de funcţionare şi nici autorizaţie de la pompieri. Între timp, au apărut imagini dramatice de la salvarea singurei dansatoare care a supravieţuit incendiului de la Constanţa. Fata a fost scoasă din flăcări şi acoperită cu o faţă de masă, de martori.
Iulian Tudor
09 apr. 2014, 06:30
Restaurantul din Constanţa, în care cele tinere au ars de vii, NU AVEA AUTORIZAŢII de funcţionare

Proporţiile dezastrului din Constanţa sunt unele foarte mari. În momentul izbucnirii incendiului, cele trei dansatoare se aflau la mansardă, în vestiarul care era creat special pentru ele. De altfel, acolo şi-au găsit şi sfârşitul, au fost izolate în acea încăpere, iar când totul s-a prăbuşit, nu au mai avut nicio şansă să scape cu viaţă.

Patronul restaurantului nu avea autorizaţie de la pompieri şi nici aviz de funcţionare de la primărie. „Autorizaţie nu am reuşit să găsim în arhivele noastre. Ei nu solicitaseră nimic, anul acesta cel puţin”, a declarat inspectorul şef ISU Constanţa, Viorel Jianu.

Angajaţii primăriei au spus că nu au apucat să meargă în control, pentru că termenul limită pentru cererea autorizaţiei expirase de doar câteva zile.  Ancheta procurorilor este însă abia la început.

CITEŞTE ŞI: Ultimele imagini din CLUBUL GROAZEI. Una dintre tinerele moarte în incendiu, filmată în timp ce cânta în local

Între timp, au apărut şi imagini dramatice de la salvarea singurei dansatoare care a supravieţuit incendiului de la Constanţa. Fata a fost scoasă din flăcări şi acoperită cu o faţă de masă, de martori. Tânăra a fost operată la Bucureşti.

„Operaţia a decurs fără probleme. Ea nu a fost trezită, a fost adormită şi intubată şi apoi adusă în salonul de terapie intensivă. Cantităţile de funingine sunt impresionante, drept urmare a fost testată bronhoscopic, şi acum o să vedem exact ce se întâmplă în plămâni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Bucureşti, Adrian Stănculea.

Medicii au spus că tânăra se va recupera în câteva zile.

VEZI ŞI: Detalii şocante despre moartea dansatoarelor din Constanţa: „Avea focul pe ea când am găsit-o”

Spynews
Cum arată părul natural al Biancăi Drăgușanu. Multe femei și-ar dori să îl aibă așa fără niciun efort | FOTO
Bzi.ro
Fiica Iuliei Albu a făcut furori în prima zi de școală! Cum a venit îmbrăcată tânăra
Fanatik.ro
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de terenuri din România. Legea îi obligă să plătească
Playtech.ro
Alfred Bulai a ieșit din închisoare! Ce a declarat când a aflat că e cercetat în arest la domiciliu
DailyBusiness
Gata, avem BANCĂ DE ALIMENTE! E singura de acest tip din România
Adevarul
Experiență de coșmar pentru un român care a dat mii de euro pe o vacanță de 5 stele. „Nu pot să cred așa ceva, e șocant”
Spynews
Nuntă în familia lui Sorinel Copilul de Aur! Fratele lui, Adi de Adi, s-a căsătorit. Imagini de la eveniment / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu recunoaște că a înșelat-o pe Anda Călin. Cum a convins-o să îl ierte: "Nu pot trăi fără ea"
Evz.ro
Românii care ar putea ieși mai devreme la pensie. Există o singură condiție
Ego.ro
Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Fostă finalistă la Miss, ucisă ca în filmele de groază de soțul ei. Până și polițiștii s-au speriat
Playsport.ro
Cea mai frumoasă sportivă din România s-a retras la 29 de ani și are un job cu totul neobișnuit. Din ce face bani
kanald.ro
Decizie de ultimă oră privind recalcularea pensiilor. Anunțul vine din partea Ministrului Muncii: „Nicio pensie..”
Capital.ro
Apare o nouă putere mondială. Vladimir Putin a anunțat: Deja 34 de țări şi-au exprimat dorinţa de a se alătura
StirileBZI
Luxemburgul caută muncitori români. În anumite domenii, salariul este de 6.000 de euro pe lună.
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
"S-a stins o fiinţă atât de dragă" Lacrimi de durere la căpătâiul Denisei, tânăra mămică din Timișoara ucisă la Constanța. Un copilaș de doar 5 ani, rămas fără mamă
substantial.ro
Casa Națională de Pensii clarifică discrepanțele din deciziile de recalculare a pensiilor
MediaFlux
Iau PENISIE MĂRITĂ abia în noiembrie. Cine sunt pensiorii care trebuie să aștepte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...