Traficul rutier va fi restricţionat, în nopţile de 24 şi 25 aprilie, între orele 00.00 şi 04.00, pe DN1, la kilometrul 67 + 500 metri, la ieşirea din Ploieşti spre Braşov, anunţă Poliţia Prahova.
Astfel, în intervalul orar menţionat drumul va fi complet blocat câte 10 minute la fiecare oră, pentru ridicarea şi poziţionarea unui număr de opt grinzi din beton, la pasajul suprateran aflat în construcţie în zona respectivă. Este vorba despre un drum judeţean construit din fonduri europene, care va face legătura în zona de nord a Ploieştiului între DN 1 B şi DN 1.
Poliţia Prahova recomandă şoferilor să planifice din timp călătoriile şi să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere amplasate în zonă.