Restricţii DRASTICE în Italia din cauza COVID-19. Toată ţara intră de joi în lockdown. Până când sunt valabile noile reguli

Şeful guvernului italian Giuseppe Conte a semnat un decret, în noaptea de marţi spre miercuri, ce instaurează carantina pe întreg teritoriul naţional începând de joi de la ora locală 22:00 (23:00, ora României).
Romania TV
04 nov. 2020, 06:06
Restricţii DRASTICE în Italia din cauza COVID-19. Toată ţara intră de joi în lockdown. Până când sunt valabile noile reguli

Conform acestui nou decret, cele 20 de regiuni ale Italiei vor fi împărţite, potrivit presei, în trei zone – verde, portocaliu şi roşu – în funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice şi în care vor fi aplicate măsuri mai mult sau mai puţin restrictive.

La nivel naţional, va fi impusă o restricţie de circulaţie de la 22:00 la 5:00 dimineaţă şi nu se va putea circula în această perioadă decât din motive legate de muncă sau de sănătate ce trebuie justificate.

Liceele vor trebui să treacă la educaţie de la distanţă, iar muzeele vor fi închise.

Centrele comerciale vor fi de asemenea închise în weekend sau de sărbători şi transportul public nu va putea accepta mai mult de 50% din capacitatea totală a pasagerilor.

Croazierele sunt de asemenea anulate de la această dată, cu excepţia celor deja în curs.

Ministerul Sănătăţii va decide cu privire la clasificarea regiunilor şi posibila schimbare a culorii lor pe baza a aproximativ douăzeci de factori, printre care rata de transmitere sau de ocupare a paturilor din spitale sau în unităţile de terapie intensivă.

Restricţiile vor intra în vigoare joi, 5 noiembrie, şi vor dura până pe 3 decembrie.

Restricţiile valabile în toată Italia 

– limitarea circulației după ora 22

– autocertificarea pentru cei care ies din casă după ora 22.00

– închiderea muzeelor și expozițiilor;

– școală online 100% pentru licee, pentru școlile primare și gimnaziale și pentru serviciile de îngrijire a copiilor activitatea se va face în prezență, dar cu folosirea obligatorie a măștilor (cu excepția copiilor sub 6 ani). Până acum, elevii își puteau da jos masca în timpul orelor, dacă nu se apropiau unii de alții.

– magazinele mari și medii se închid în zilele de sărbătoare și înainte de sărbători, cu excepția farmaciilor, a magazinelor alimentare, a tutunelor și a chioșcurilor de ziare

– transportul public se poate folosi la o capacitate de 50%

– închiderea barurilor și restaurantelor la ora 18:00, cu posibilitatea de a rămâne deschise pentru prânzul de duminică

– suspendarea preselecției și a probelor scrise la concursurile de angajare publice și private

– închiderea zonelor de pariuri și jocuri în baruri

Regulile din zonele roşii din Italia

În regiunile care sunt plasate într-un scenariu de severitate maximă și cu un nivel ridicat de risc – roșu sau de nivelul 4:

– este interzisă corcilația în și din regiune, precum și pe teritoriul propriu-zis (cu excepția urgențelor)

– magazinele se închid, cu excepția celor alimentare, farmaciilor, chioșcurilor de ziare

– piețele nealimentare se închid

– activitatea de baruri, pub-uri, restaurante, patiserii este închisă: este permisă doar livrarea la domiciliu

– activitățile sportive se suspendă. Sunt premise plimbările lângă casă, cu respectarea distanțării de cel puțin un metru și cu obligația purtării măștii

Sunt premise activitățile sportive doar în aer liber și individual.

În schimb, educaţia se desfăşoară în mod normal în grădinițe, școli elementare și gimnaziale.

Ce se întâmplă în celelalte regiuni din Italia

Conform decretului, ministrul Sănătăţii poate stabili „măsuri suplimentare pentru a reduce contaminările”.

În regiunile din Italia, situate în scenariul portocaliu, circulaţia în şi în afara regiunii va fi interzisă, cu excepţia celei în interes de serviciu, sănătate şi în situaţii de urgenţă.

– este permisă circulația strict necesară către școală și înapoi

– orice deplasare către o altă localitate, alta decât cea de reședință, va fi interzisă, cu excepția nevoilor dovedite de muncă sau de studiu, din motive de sănătate

– este permisă livrarea alimentelor acasă, la pachet

Coronavirus: Italia a înregistrat cele mai multe decese din ultimele 6 luni. Peste 28.244 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Stațiunea celebră din România, goală înainte de Paște. Este prima dată în două decenii când se întâmplă asta
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbări în Codul Muncii. Angajații care își vor face singuri programul de lucru
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Lumânarea de la Înviere nu se aruncă! Ce trebuie să facem cu lumânarea după ce trecem pragul casei
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi de doliu în România. Ne despărțim de un mare nume al țării: O să rămâneți în amintirea noastră pentru totdeauna!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai