Reţea de prostituţie, destructurată la Craiova. Printre prostituate erau şi minore

Opt persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, după ce poliţiştii au oprit în trafic trei taximetre în care se aflau nouă fete, între care două minore. Fetele erau exploatate sexual, fiind duse la hoteluri ca prostituate. Reţeaua era condusă de o femeie.
Romania TV
02 nov. 2012, 11:25
Reţea de prostituţie, destructurată la Craiova. Printre prostituate erau şi minore

Proxeneţii au obţinut venituri ilegale de peste 70.000 de euro.

„Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova-Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale-IGPR, au destructurat un grup infracţional organizat, specializat în comiterea de infracţiuni de trafic de persoane şi trafic de minori prin exploatare sexuală, prostituţie şi proxenetism, activităţi infracţionale desfăşurate în judeţele Dolj şi Olt”, informează Poliţia Română.

În 31 octombrie, în jurul orei 23.00, poliţiştii au oprit trei autovehicule pe raza municipiului Craiova, în interiorul cărora au fost depistate nouă persoane de sex feminin, dintre care două minore, ce urmau să fie transportate la un hotel, în vederea exploatării sexuale.

Totodată, într-unul dintre cele trei autovehicule, a fost depistată şi Sanda C., de 47 de ani, din Craiova, judeţul Dolj, suspectată de traficarea mai multor minore şi tinere.

Din cercetările efectuate de către poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane a rezultat faptul că, membrii grupului infracţional organizat au exploatat sexual, în perioada 2010 – 2012, peste 20 de victime, unele dintre acestea minore, obţinând venituri ilegale de peste 70.000 de euro.

De asemenea, din investigaţiile efectuate a reieşit că în activitatea infracţională erau implicaţi şi conducătorii auto ai celor trei autoturisme taxi, respectiv: Sorin P., de 48 de ani, Claudiu C., de 25 de ani şi Daniel D., de 43 de ani, toţi din municipiul Craiova.

Totodată, extinzând cercetările, s-a stabilit că din grupul infracţional mai făceau parte şi alte patru persoane, cu vârste între 20-21 de ani, din judeţele Dolj şi Olt, suspectate că au traficat mai multe tinere, printre care şi o minoră.

Persoanele identificate au fost prezentate procurorilor din cadrul DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare.

Cei opt suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar vineri urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Faţă de membrii grupului infracţional organizat se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de persoane, trafic de minori, prostituţie şi proxenetism.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
J.D. Vance își explică intervenția în discuțiile aprinse dintre Trump și Zelenski
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă