Reţea de proxeneţi români şi moldoveni, destructurată în Grecia

Un grup organizat profilat pe traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor a fost dezmembrat pe baza unei plângeri făcute de o tânără de 23 de ani din Republica Moldova, iar patru dintre membrii acesteia, printre care şi un român, au fost arestaţi, a anunţat joi poliţia greacă.
Romania TV
19 sept. 2013, 19:53
Reţea de proxeneţi români şi moldoveni, destructurată în Grecia

Grupul se ocupa cu atragerea femeilor străine în Grecia cu promisiunea unei loc de muncă, pe care ulterior le obliga să se prostitueze în case de toleranţă, de cele mai multe ori confiscându-le câştigurile băneşti.

În raidurile efectuate de poliţie la Atena şi Argos au fost arestate patru persoane, doi bărbaţi – unul din România în vârstă de 32 de ani şi altul de 52 de ani – şi două femei, una din Republica Moldova în vârstă de 31 de ani şi alta de 60 de ani. Alţi doi suspecţi sunt căutaţi de forţele de ordine.

Un alt român, în vârstă de 27 de ani, se află în închisoarea de maximă siguranţă Korydallos de la Atena, fiind considerat membru al grupului infracţional amintit.

În cursul unui raid într-un bordel din Argos, au fost reţinute două femei din Republica Moldova, presupuse victime ale proxeneţilor. Ele au fost trimise la un cămin din subordinea Centrului naţional pentru solidaritate socială, în aşteptarea răspunsului procuraturii la cererea de a fi considerate victime ale traficului de persoane.

 

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, de fapt. Are beneficii uimitoare, dar mulți români o evită pentru că se prepară mai greu
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegeri în 2025?! Comisia SIE a anunțat chiar acum
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
Independența României, în pericol. Ungaria stă la pândă
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul morții Monalisei Liuba. Când ar fi decedat, de fapt, după ce a ajuns la salon
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Atac fără precedent la adresa lui Călin Georgescu: Vom fi surprinși că am votat un debil mintal, două milioane de oameni
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Detalii noi în ancheta Nordis: cheltuieli suspecte de 170.000 de euro într-un club de lux
MediaFlux
ALERTĂ MEDICALĂ în România! Este un nou RECORD!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)