Paștele nu era în tradiția românească despre iepurași de ciocolată sau petreceri fastuoase, ci o sărbătoare profund religioasă, cu ritualuri, rugăciuni și o perioadă lungă de post. Iar în ziua sfântă, pe masă trona nelipsita friptură de miel, un obicei moștenit din vremurile biblice. Pasionații de gastronomie au reușit să culeagă și în felul acesta să păstreze pentru posteritate câteva rețete vechi, de prin bătrâni, de miel pascal autentic românesc, scrie Adevărul. Două dintre acestea s-au păstrat până în ziua de astăzi și lasă gura apă!
Citeşte şi: Rețeta tradițională de ciorbă de miel. Nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște
În Banat, mielul se gătea cu adevărat ca o operă de artă. Radu Anton Roman, celebru gastronom și povestitor al bucătăriei românești, descria această rețetă ca fiind „atât de gustoasă, că-ți ia mințile”. Este vorba despre o friptură din pulpa sau spata de miel, umplută și coaptă lent.
Iată cum se pregătește: se folosește un sfert de miel, spată sau pulpă. Între carne și os se fac crestături suficiente cât să intre umplutură delicioasă: măruntaie de miel, trei cepe, trei ouă, verdeață și miez de pâine înmuiat în lapte. Ceapa se călește în unt împreună cu măruntaiele tăiate, apoi totul se amestecă cu ouăle și pâinea, asezonate cu sare și piper. Amestecul se introduce în „buzunarele” din carne, care se leagă apoi cu ață. Carnea se unge cu unt și se condimentează cu usturoi tocat, piper boabe și ceapă verde, apoi se coace două ore la cuptor. Din când în când se stropește friptura cu vin dulce și sos din tavă. În mod tradițional, această friptură se gătea în cuptoarele de lut ale caselor țărănești, iar la final era servită alături de un vin roșu sec, din podgoriile Banatului.
„Rumenită și spectaculoasă, friptura de miel astfel umplută, face parte din ceremonialul de Paști al bănățenilor”, scria Radu Anton Roman în „Poveștile bucătăriei românești”.
Citeşte şi: Rețetă de pulpă de miel la cuptor. Garantăm o masă de Paști reușită
În celelalte regiuni, friptura de miel era gătită într-un mod mai simplu, dar nu mai puțin savuros. Această rețetă tradițională presupunea doar ingrediente din gospodărie: pulpă de miel, sare, usturoi și slănină. Când a devenit disponibil, adică undeva prin secolul al XIX-lea, se adăuga și piper, iar în Ardeal, boia de ardei.
Prepararea era la fel de rustică: pulpa de miel se freca cu usturoi și sare, uneori și cu boia sau piper. Se „îmbrăca” în fâșii de slănină, apoi se dădea la de lut, la rolă. În doar o jumătate de oră, friptura era gata, fragedă și aromată, servită cu legume din grădină și nelipsitul vin roșu țărănesc, „Căpșunica”, aşa cum îi spuneau moldovenii, o licoare învăluitoare și mieroasă.
„O friptură cunoscută în mai toți Balcanii creștini, cea mai rapidă dintre toate-semn că oamenii locului se grăbeau și n-aveau timp de gătit: ba veneau turcii, ba austriecii, ba se băteau, după datina balcanică, între ei, ori stârneau războaie mondiale”, scria în stilul său inconfundal Radu Anton Roman.