Cu toate că micii sunt nelipsiți de pe mesele românilor, puțini oameni știu cum arată rețeta originală de acum o sută de ani. Pe vremuri, micii erau pregătiți cu migală, iar gustul era mult mai intens și mai aromat decât cel cu care suntem obișnuiți.
Originile micilor sunt controversate. Scriitorul Constantin Bacalbașa spunea că mititeii s-au născut accidental într-un celebru restaurant din București, „La idee”, când bucătarul, rămas fără mațe de oaie pentru cârnați, a pus carnea direct pe grătar. Pe de altă parte, bucătarul de la „Caru’ cu Bere”, local vestit al Capitalei, susținea că micii sunt de proveniență balcanică, mai precis din Serbia, și că românii i-au adoptat și adaptat, dându-le un farmec aparte.
O scrisoare ținută la Biblioteca Academiei din București, datată la 16 iunie 1920, dezvăluie rețeta originală utilizată la Caru’ cu Bere. Textul, adresat unui ofițer și prieten al casei, detaliază procesul migălos de preparare, condimentare și coacere a micilor adevărați de altădată.
Iată cum se preparau în trecut celebrii mititei, nelipsiți în prezent de pe mesele românilor.
-Carne: Se folosea carne de vită de la gât, trecută de două ori prin mașina de tocat, fără a îndepărta grăsimea. Dacă era prea slabă, se adăuga seu de vacă sau, în lipsă, de oaie. Carnea de porc era complet interzisă, pentru a nu altera gustul specific.
-Zeamă: Se pregătea o supă concentrată din oase de vită cu măduvă, fiartă îndelung, care apoi era adăugată în compoziție pentru un plus de suculență.
-Condimente (pentru 1 kg carne): 8 g piper proaspăt pisat 12 g cimbru uscat 4 g enibahar 2 g coriandru 2 g chimion turcesc 1 g anason stelat 8 g bicarbonat de sodiu 1 linguriță zeamă de lămâie 1 lingură untdelemn 1 căpățână mare de usturoi aromat.
Condimentele erau adăugate treptat, iar compoziția se frământa timp de o oră, apoi se lăsa la rece o zi și o noapte. A doua zi, se adăuga mujdei de usturoi strecurat și se frământa din nou, pentru o aromă puternică și un gust desăvârșit.
Mititeii se modelau cât un deget mare și se ungeau cu ulei înainte de a fi puși pe grătar. Aceștia se prăjeau pe jar iute, întorcându-se doar de trei ori, pentru a păstra suculența. Secretul era să nu fie gătiți excesiv, pentru a nu pierde din savoarea sucurilor din carne. Aceștia se serveau fierbinți, alături de chifle proaspete și muștar aromat sau picant.
Autorul scrisorii susținea că unii oameni adăugau carne de porc sau oaie, ceea ce schimba gustul. În același timp, lipsa condimentării cu usturoi și piper sau prăjirea acestora la foc slab erau considerate erori grave.