Ardeii murați se numără printre alimentele preferate ale românilor. Există numeroase rețete pentru aceștia, însă bulgăroaicele au mai multe trucuri pentru a obține ardeii murați perfecți.
Bulgăroaicele obișnuiesc să pună în majoritatea murăturilor ardei, iar gustul este excepțional. Mai mult, de-a lungul timpului, și gospodinele din România au preluat obiceiul de a adăuga această legumă la murat.
Ardeii murați sunt nelipsiți de pe masă când vine vorba de alimente tradiționale, iar bulgăroaicele obișnuiesc să pună această legumă în murături. Totodată, în această combinație se adaugă și alte ingrediente pentru a le face mai savuroase. Mai exact, pe lângă ardei, se pun ierburi și condimente precum usturoi, mărar, foi de dafin, boabe de piper sau semințe de muștar. În unele zone, se adaugă și zahăr pentru a echilibra gustul acru. În general, murăturile sunt o parte importantă din bucătărie, iar fiecare familie are o rețetă specială.
Bucătarii desăvârșiți știu că în borcanul cu murături trebuie să existe câteva ingrediente pentru un gust mai bun. Iată câteva trucuri împărtășite de cei pricepuți.
„Legumele pe care urmează să le pui la murat trebuie să fie atent verificate înainte de a fi adăugate în orice rețetă. Pentru a se păstra bine în recipiente timp îndelungat, este important să fie într-o stare perfectă, tari, proaspete și fără urme de lovire. În funcție de legumele alese, fie că sunt castraveți, ardei sau morcovi, acestea trebuie să fie de dimensiuni mici sau medii. Fiecare legumă se spală bine cu apă rece, de mai multe ori dacă este nevoie, pentru a ne asigura că eliminăm orice urmă de murdărie. De asemenea, acolo unde este cazul, dacă vorbim de morcovi, țelină sau de usturoi, legumele trebuie curățate de coajă”, a spus Kovacs Attila Gellert, bucătar din Brașov, pentru Digi24.