Rețetă de ciorbă de miel. Fiecare regiune are o variantă diferită – cu leuștean, cu tarhon, cu borș sau cu zeamă de lămâie – dar toate au în comun gustul bogat și echilibrul dintre carnea fragedă și zarzavatul proaspăt.
Consumul de miel în perioada Paștelui își are rădăcinile în tradiția biblică. Mielul este simbolul sacrificiului lui Iisus, iar în cultura românească, carnea de miel este nelipsită din meniul de Paște, fie sub formă de drob, friptură sau ciorbă.
Ingrediente
Mod de preparare
Se spală bine carnea de miel în apă rece și se lasă câteva minute în apă cu oțet pentru a diminua din mirosul specific. Se pune carnea în oală cu trei litri de apă rece, se lasă să dea în clocot și se spumează de câteva ori. Se adaugă sare și se lasă să fiarbă la foc mic aproximativ 45 de minute, până începe să se desprindă ușor de pe os.
Se taie mărunt ceapa, morcovii, țelina, păstârnacul și ceapa verde și se călesc ușor în puțin ulei, apoi se adaugă în oală. Se lasă la fiert încă 15 – 20 de minute.
Adaugă orezul spălat și borșul fiert și mai fierbe totul 10 minute. Într-un bol, amestecă ouăle cu smântâna, apoi adaugă câte un polonic din ciorba fierbinte, amestecând continuu. Toarnă amestecul în oală, treptat, amestecând.
Adaugă usturoiul verde tocat și leușteanul tocat fin. Potrivește de sare și piper. Stinge focul și acoperă cu un capac 10 minute pentru ca aromele să se îmbine.