Paștele, sărbătoare odinioară strict religioasă, s-a transformat treptat într-un eveniment cu valențe laice, o ocazie de odihnă, vacanță și mese copioase. Așa cum remarca jurnalistul și gastronomul Radu Anton Roman,
Paștele este astăzi o sărbătoare mai degrabă laică decât religioasă. Un prilej de odihnă pentru slujbași și mini-vacanțe bugetare. Nu lipsesc tonele de dulciuri împărțite copiilor, mai ales iepurași și ouă de ciocolată. În contrast cu prezentul, Paștele tradițional românesc, cel care era sărbătorit acum mai bine de un secol jumătate, în Principate, nu avea niciun fel de legătură cu iepurașul, ciocolatele și nici măcar cu petrecerile.
În acele vremuri, masa pascală venea ca o încununare a unei perioade lungi de post și rugăciune, fiind încărcată de simbolism. Iar friptura de miel era nelipsită de pe masa românilor, un popor cu o lungă tradiție păstorească. Această carne, consumată încă din Antichitate, a fost rapid integrată în sărbătoarea Paștelui românesc.
„Este atât de gustoasă că-ți ia mințile”, scria Radu Anton Roman despre o friptură de miel specifică Banatului, pe care o regăsim în lucrarea sa de referință, Poveștile bucătăriei românești.
Rețeta bănățeană este rafinată, dar deloc accesibilă oricui. Se folosește un sfert de miel – spată sau pulpă –, în care se fac crestături adânci pentru a introduce o umplutură consistentă din măruntaie, ceapă, ouă, verdeață și miez de pâine înmuiat în lapte. După ce carnea este sărată și lăsată la „odihnit”, se prepară umplutura: ceapa tocată se călește în unt împreună cu bucățile de măruntaie. Prăjeala se amestecă cu miezul de pâine și ouăle bine dichisite cu sare și piper. Umplutura se introduce în «buzunarele» crestate în pulpa sau spata de miel.
După umplere, buzunarele se „sigilează” cu ață, iar carnea se unge cu unt, usturoi tocat, piper boabe și ceapă verde. Se dă la cuptor, iar „din când în când se stropește friptura cu vin dulce și sos din tavă.”
„Rumenită și spectaculoasă, friptura de miel astfel umplută, face parte din ceremonialul de Paști al bănățenilor”, completa Radu Anton Roman, potrivit Adevarul. Iar pentru un prânz desăvârșit, el recomanda un vin roșu-sec din zonele viticole ale Banatului și Carașului.
Dar nu doar bănățenii au o rețetă proprie. În celelalte regiuni ale țării, mielul era preparat mai simplu, fără prea multe „mofturi” gastronomice.
„O friptură cunoscută în mai toți Balcanii creștini, cea mai rapidă dintre toate – semn că oamenii locului se grăbeau și n-aveau timp de gătit: ba veneau turcii, ba austriecii, ba se băteau, după datina balcanică, între ei, ori stârneau războaie mondiale”, spunea cu umor Radu Anton Roman.
Această friptură se prepara din pulpă de miel frecată cu sare, usturoi și, unde se găsea, boia sau piper. Se învelea în fâșii de slănină și se dădea la cuptorul încins din lut. În doar 30 de minute, friptura era gata, servită alături de legume din grădină și stropită cu vin roșu țărănesc. „Căpșunica”, cum îi spuneau moldovenii, era o „licoare învăluitoare și mieroasă”, completând perfect acest festin rustic.
Fie că alegem friptura bănățeană umplută sau varianta simplă, esențială rămâne păstrarea spiritului tradiției și bucuria de a sta la masă în familie.
Citește și: Mihaela Bilic, rețetă de pască cu brânză dulce. „Aș mânca în tot timpul anului”