Revin restricţiile, TAROM suspendă zborurile către şapte state. Măsura e valabilă cel puţin până pe 15 august

TAROM va suspenda, până pe 15 august 2020, inclusiv, operarea curselor comerciale către Egipt, Israel, Iordania, Moldova, Serbia, Turcia şi Liban, ca urmare a restricţiilor de călătorie impuse de către autorităţi, a anunţat compania marţi, pe pagina sa de Facebook.
Filip Stan
21 iul. 2020, 14:53
Revin restricţiile, TAROM suspendă zborurile către şapte state. Măsura e valabilă cel puţin până pe 15 august

Biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate. Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor„, precizează reprezentanţii TAROM.

Potrivit sursei citate, de la aceste restricţii sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene, respectiv cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale de intervenţie solicitate de către autorităţi, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar şi zborurile de repatriere (chartere speciale).

Citeşte şi Morţii de Covid abia dacă mai încap în cel mai mare cimitir din America Latină. Imagini răvăşitoare din Vila Formosa FOTO

TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi este membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Compania naţională operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

TAROM deţine una dintre cele mai tinere flote din Europa, alcătuită din 29 de aeronave, şi este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte