REVOLTĂ în PNL contra lui Crin Antonescu. Senatorul Sorin Ilieşiu cere schimbarea conducerii prin Congres

Sorin Ilieşiu a cerut, în cadrul şedinţei grupului PNL de la Senat, convocarea unui Congres extraordinar al partidului prin care postul de preşedinte al partidului să fie preluat de către Călin Popescu-Tăriceanu, transmite România TV.
Filip Stan
17 feb. 2014, 17:40
REVOLTĂ în PNL contra lui Crin Antonescu. Senatorul Sorin Ilieşiu cere schimbarea conducerii prin Congres

Sorin Ilieşiu crede că liberalii au nevoie de un nou lider care să reconsolideze relaţiile cu partenerii din USL. Astfel, ar fi nevoie de o listă comună a USL la alegerile europarlamentare, iar în vederea alegerilor prezidenţiale să fie reconfirmată o candidatură din partea PNL cu întreaga susţinere a PSD, UNPR şi PC sau o rocadă prin care liberalii să preia şefia Guvernului, iar social-democraţii să desemneze candidatul pentru Cotroceni.

De o săptămână suntem în criză politică pentru că domnul Crin Antonescu nu poate avea un dialog constructiv (…) Domnul Călin Popescu-Tăriceanu reprezintă cea mai bună soluţie în momentul de faţă. Domnul Antonescu ar trebui să facă un pas înapoi”, a declarat Ilieşiu la România TV.

Senatorul a precizat că există două motive importante pentru care este necesară această schimbare. „Trebuie să găsim o soluţie să menţinem USL din respect faţă de electoratul ce a votat Uniunea Social-Liberală în proporţie atât de mare. În al doilea rând, succesul economic al guvernului USL, cu o creştere economică de 3,5% în 2013, este o garanţie că formula USL este o formulă de succes (…) Domnul Antonescu în ultima vreme se cramponează de lucruri minore în loc să vadă interesul naţional. Adică riscăm să nu mai vedem pădurea din cauza copacilor”, a a apreciat Ilieşiu.

Acesta a precizat că nu a discutat cu Popescu-Tăriceanu despre ideile sale, înainte de a le prezenta colegilor de la Senat, dar a spus că Tăriceanu s-a ilustrat ca premierul ce a asigurat românilor cel mai mare nivel de prosperitate în ultimii 70 de ani.

În replică, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora, a spus că demersul lui Ilieşiu reprezintă rezultatul frustrării că acesta nu va fi pus pe listele pentru alegerile europarlamentare din acest an. „Nu are sens să daţi glas frustrărilor şi nemulţumirilor dumneavoastră. Nu are sens să vă supăraţi şi să aruncaţi cu noroi”, a i-a spus Pocora lui Ilieşiu.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Rețetă de burgeri din cartofi și cașcaval. Alternativa perfectă pentru înlocuirea cărnii
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Pune un bol cu sare pe calorifer și vei observa cum starea de sănătate ți se va îmbunătăți. Trebuie să apelezi la acest truc iarna
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Va fi înlocuit. I se pregătește lovitură de grație
Playtech.ro
Detaliul de la termostat care îţi asigură căldura în casă, dar şi facturi mai mici. Secretul centralelor termice de apartament
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Un antrenor abuzator se iubește în taină cu o campioană din tenis: fără mine, culegeai cartofi în Rusia
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 fructe bogate în fibre, care te ajută să slăbești. Ce alte beneficii au pentru sănătate
Spynews
De ce nu ar putea Mihai Petre să fie concurent la Te cunosc de undeva! Juratul a dezvăluit ce frici ar avea: ”Nu mă simt stăpân”
Evz.ro
Val de seisme în lume. Scenariul sumbru al oamenilor de știință
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Câți copii are Crin Antonescu! Uite cât de frumoasă este fiica politicianului și ce meserie are
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, reacție bizară după ce a fost înșelată de Felix: ”În universul nostru…”
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Adio, Călin Georgescu! Dezvăluirea care îl îngroapă definitiv. Legături cu temutul GRU
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
substantial.ro
Prognoza meteo: trei zile cu ploi și ninsori în toată țara
MediaFlux
Dorin COCOȘ, cu OUĂLE la VEDERE, se apucă de chiftele. Cum a îmbătrânit fostul soț al Elenei Udrea
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?