Cei şapte tineri care au batjocorit ore în şir o elevă sunt la un pas de libertate. Deşi iniţial cu toţii au fost arestaţi pentru viol, ulterior instanţa le-a dat o măsură mai blândă, arest la domiciliu. Odată ce Curtea Constituţională a decis că această măsură este neconstituţională, acum cei şapte violatori sunt doar sub control judiciar.
Ei se pot plimba în voie, iar singura restricţie impusă este cea legată de recreere. Tinerii nu au voie să meargă prin baruri sau prin discoteci şi nici să poarte arme albe.
În urmă cu câteva luni, doi dintre ei au aşteptat-o pe elevă în momentul în care a ieşit de la liceu şi pentru că pe unul dintre ei îi cunoştea, fata a urcat cu ei în maşină. Ea a fost dusă pe un câmp, cei doi au violat-o, apoi şi-au chemat şi alţi prieteni. Fata a fost batjocorită ore în şir, iar la un moment dat a leşinat. Pentru a o trezi, bărbaţii au stropit-o cu ţuică.