Revoluţie în baby-sitting la Palatul regal: Cum va fi crescut viitorul copil al lui Kate şi William

Ducele şi ducesa de Cambridge şi-au făcut planuri elaborate pentru creşterea şi educarea viitorului bebeluş regal. Băiat sau fată, copilul prinţului Willian şi al lui Kate Middleton va primi o îngrijire şi educaţie modernă, desprinsă de canoanele regale.
Sânziana Stancu
12 iul. 2013, 05:19
Revoluţie în baby-sitting la Palatul regal: Cum va fi crescut viitorul copil al lui Kate şi William

În spatele zidurilor Palatului Kensington se produce o mică revoluţie în privinţa creşterii şi educării viitorului copil al cuplului princiar, s-a aflat din presa britanică.

Astfel, potrivit planurilor pe care şi le-au făcut Kate şi William în privinţa viitorului lor bebeluş, copilul va primi educaţie modernă, puţin mai diferită decât cea a predecesorilor lui. Aceasta înseamnă că viitorul copil va suporta mai puţin influenţa dădacelor şi mai mult pe cea a părinţilor şi bunicilor săi. De asemenea, atât Kate, cât şi William vor crea un alt echilibru între îndatoririle oficiale şi cele de familie în favoarea acesteia din urmă.

Generaţiile precedente de copii regali au introdus şi ele metode noi în creşterea copiilor lor, dar nu atât de multe cum au în vedere ducele şi ducesa de Cambridge, mai scrie presa britanică. În fond, copiii din familia regală reprezintă viitorul Monarhiei în Marea Britanie şi, de aceea, educaţia lor este foarte importantă. În cazul viitorului strănepot al reginei Elizabeta a II-a, acest copil va întruchipa o atitudine mai populară atât în privinţa creşterii şi educaţiei pe care o va primi, cât şi în ceea ce priveşte însăşi familia regală din care va face parte.

Gospodină pe jumătate dădacă

În ianuarie, Kate şi William au dat anunţ pentru ocuparea postului de „îngrijitoare”, acesta fiind interpretat de presa din Marea Britanie ca un semn că ei vor să fie cei care se vor ocupa, în calitate de părinţi, de creşterea copilului lor, şi nu o bonă tradiţională. Postul a fost ocupat în luna mai de Antonella Fresolone, menajera reginei. În atribuţiile femeii intră inclusiv spălatul rufelor, lustruitul argintăriei şi chiar plimbatul câinilor. Femeia va putea avea grijă şi de viitorul bebeluş regal, dar ca un fel de dădacă part-time.

În vremea prinţului Charles şi chiar a prinţului William, când erau copii, mai mulţi membri din gospodăria regală îşi împărţeau sarcinile între ei, dar transformarea dădacei regale dintr-un superintendent în dădacă simplă, cu „jumătate de normă” nu s-a întâmplat până acum.

Bonele de-a lungul vremii

Atribuţiile şi obligaţiile unei dădace regale s-au schimbat considerabil de-a lungul secolelor. Charles I a înlocuit guvernanta primului său fiu, contesa de Roxburg, când Protestanţii au obiectat faţă de viitoarea educaţie catolică a lui Charles al II-lea.

În vremea reginei Victoria, dădacele regale şi guvernantele erau obligate să se dedice în întregime misiunii lor şi exercitau totodată deplina lor autoritate în creşterea copiilor regali. Dar gradul de autoritate al dădacelor şi guvernantelor regale din secolele al XIX-lea şi al XX-lea a funcţionat dezastruos pentru unele vlăstare regale, după cum s-a dovedit ulterior. A fost cazul lui Edward al VIII-lea şi cel al lui George al VI-lea, care au fost abuzaţi de dădacele lor.

Prinţul Charles şi fiul său, William, au fost însă norocoşi. Erau apropiaţi de cei care au avut grijă de ei, au rămas în relaţii apropiate după aceea, iar aceste legături le-au fost de mare ajutor în momentele dificile ale vieţii.

Când au venit pe lume William şi Harry, rolul tradiţional de dădacă regală a devenit incompatibil cu cel de părinţi care vor să îşi îngrijească fără ajutoare străine propriii lor copii. Astfel de părinţi au fost prinţul Charles şi prinţesa Diana. Ei îşi luau copii aproape peste tot, îi scoteau în public şi mergeau cu ei şi în străinătate, la diferite evenimente. După ce Charles şi Diana au divorţat, în 1992, moştenitorul coroanei regale britanice a angajat o dădacă neconvenţională, Tiggy Legge-Bourke, care avea grijă de fiii lui. Aceasta se comporta mai degrabă ca o soră mai mare a lor.

Prinţi în camera de naştere

Acum, rolul combinat între dădacă şi menajară creat de William şi Kate este o altă inovaţie în familia regală britanică, înlocuind dădaca tradiţională cu îngrijitoarea part-time.

O altă inovaţie în obiceiurile legate de venirea pe lume a unui copil regal şi în celelalte legate de un astfel de eveniment îi aparţine prinţului Charles. El a fost primul care a asistat în salonul de naştere la venirea pe lume a primului său fiu, prinţul William. Se pare totuşi că, înaintea lui, şi  Albert, prinţul consort al reginei Victoria, ar fi făcut la fel.

Citeşte şi: Ce titlu nobiliar va primi copilul prinţului William şi al ducesei Catherine

În secolele al XVIII-lea sau al XIX-lea au existat puternice controverse în privinţa alăptării bebeluşilor regali. De obicei, erau alăptaţi de o doică. Dar au fost şi excepţii, în care erau alăptaţi chiar de mamele lor, fie că ele erau sau nu regine.

Prinţesa Diana a preferat să îi alăpteze pe William şi Harry, gest care a făcut-o să fie şi mai mult apreciată de britanici. Kate se pare că îi va călca pe urme, ceea ce îi va aduce şi ei, ca şi Dianei, un plus de simpatie.

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Câtă apă se pune la ciorbă, de fapt. Aceasta e cantitatea corectă, dacă vrei să-ți iasă cel mai bun gust
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Cât costă un buncăr antiatomic, în România. Preţurile au crescut după ce românii au început să le caute
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Ora de vară, în 2025. Regula pe care vrea s-o impună Uniunea Europeană  
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a REVOLTAT pe fani. Cum a apărut alături de Tavi Clonda, în DEȘERT: 'Ce penibili pot fi!'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Concurs de sănii cu volan în Maramureș: Zeci de participanți și distracție garantată
MediaFlux
Se dă a 13-a PENSIE în APRILIE! Cine primește BANII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca ce vrea un loc în Bundestag: O nouă șansă la alegerile din Germania