Revoluţie tehnică. Primul avion alimentat doar cu energie solară a început traversarea SUA

Solar Impulse, avionul elveţian alimentat doar cu energie solară, a decolat vineri dimineaţă de la baza aeriană Moffett, în apropiere de San Francisco (California), începând prima etapă a lungii sale călătorii de traversare a Statelor Unite de pe o coastă pe cealaltă.
Alina Costache
03 mai 2013, 14:46
Revoluţie tehnică. Primul avion alimentat doar cu energie solară a început traversarea SUA

Aeronava revoluţionară Solar Impulse, propulsată de patru motoare electrice alimentate cu energie solară, a decolat cu puţin după ora locală 06.00 (13.00 GMT), având drept destinaţie oraşul Phoenix (Arizona), unde va ajunge după un zbor de 19 ore, după cum relatează AFP, preluată de Agerpres.

În această primă etapă, avionul cu un singur loc va fi pilotat de Bertrand Piccard, unul dintre iniţiatorii proiectului, alături de Andre Borschberg, celălalt pilot şi cofondator.

Echipa Solar Impulse se pregăteşte pentru această nouă aventură americană din martie, în California, unde a efectuat mai multe zboruri test în regiunea San Francisco.

Traversarea de la vest la est a Statelor Unite, până la New York, se va efectua în cinci etape din raţiuni de securitate, au explicat cei doi aventurieri elveţieni, subliniind că aeronava ar putea face călătoria fără escală în principiu, însă nu poate avea decât un singur pilot la bord.

Avionul cântăreşte 1,6 tone, iar pe aripi are 12.000 de panouri solare, organizate în grupuri a câte 300 de celule. Acestea captează energia Soarelui şi alimentează patru motoare de 10 cai putere. Energia suplimentară se stochează în patru baterii litiu-polimer şi poate fi folosită noaptea.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
Playtech.ro
Greşeala poliţistului de la Rutieră care te scapă de amendă. Detaliul care trebuie verificat pe procesul verbal
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Dan Andronic: Comunicatul spionajului Rusiei are două posibile explicații! Cred că se tem de un dosar de spionaj la adresa lui Georgescu
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Marine Le Pen critică decizia lui Trump privind pauza ajutorului militar pentru Ucraina
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după decizia lui Donald Trump de a suspenda ajutorul militar pentru Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă