Rezerve de 32 de miliarde de metri cubi de gaze, descoperite în sectorul românesc al Mării Negre

Grupul petrolier rusesc Lukoil a anunţat că zăcământul de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, pe care l-a concesionat de la autorităţile române într-un consorţiu alături de firma americană PanAtlantic şi de Romgaz, are în jur de 32 miliarde metri cubi de gaze, potrivit unui comunicat publicat joi de Ministerul Energiei, descoperirea fiind a doua ca mărime în zona economică a României la Marea Neagră, după zăcământul descoperit de consorţiul Exxon-Petrom.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 08:28
Rezerve de 32 de miliarde de metri cubi de gaze, descoperite în sectorul românesc al Mării Negre

Anuţul a fost făcut de vicepreşedintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, în cursul unie întâlniri cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Datele au fost obţinute în urma unei evaluări preliminare, care arată că rezervele de gaze evidenţiate până în prezent depăşesc 32 miliarde de metri cubi, potrivit news.ro.

Dacă rezervele sunt confirmate, acestea ar acoperi integral consumul actual al României timp de trei ani. În plus, zăcământul descoperit de consorţiul condus de Lukoil ar fi al doilea ca mărime din sectorul românesc al Mării Negre.

Cercetările din zona Trident vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, în baza contractului de concesiune existent, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni, a susţinut Nekrasov.

Anunţ oficial: Peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră

Cea mai mare descoperire de gaze din sectorul românesc al Mări Negre este cea anunţată de către consorţiul format din grupul american Exxon şi compania OMV Petrom. Acesta a anunţat în 2012 descoperirea unui zăcământ evaluat între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaz în blocul Neptun. Însă unii experţi în energie au afirmat că zăcământul Exxon ar putea depăşi 100 de miliarde de metri cubi.

În cursul discuţiilor dintre reprezentantul grupului rusesc şi ministrul Energiei au mai fost abordate teme legate de producţia şi activitatea curentă a companiei Lukoil, invesţiile necesare pentru eficienţa energetică şi de mediu, precum şi perspectivele de dezvoltare viitoare ale rafinăriei Lukoil din Ploieşti.

Rafinăria deţinută de ruşi la Ploieşti şi conducerea sa au făcut obiectul unei anchete a procurorilor Parchetului Curţii de Apel Ploieşti. Aceştia l-au trimis în judecată, în august 2015, pe directorul general al Petrotel Lukoil, Andrei Iurevici Bogdanov, şi alte cinci persoane pentru folosire cu rea-credinţă a capitalului societăţii şi spălare de bani.

Alături de cei şase au fost trimise în judecată şi două societăţi comerciale din grupul Lukoil, respectiv SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pentru spălare de bani, respectiv complicitate la folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi complicitate la spălare de bani.

Prejudiciul cauzat în acest dosar a fost calculat de procurori la 7,6 miliarde lei, echivalent cu 1,8 miliarde euro.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
Playtech.ro
Imagine rară cu copiii lui Nicolae al României și ai Alinei Binder. Ce mari au crescut Alexandra și Mihai
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Un nou val de frig, cu brumă şi îngheţ. Cod galben şi portocaliu în toată România
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
Pensiile, afectate de deciziile lui Trump. Ce categorie de români pierde bani deja
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu