REZIDENŢIAT 2019. Noul ministru al Sănătăţii, anunţ important pentru absolvenţi. Care este punctajul minim acceptat pe 8 decembrie

REZIDENŢIAT 2019. Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a dat asigurări joi că examenul de Rezidenţiat din acest an va avea loc pe data de 8 decembrie, conform procedurii în vigoare.
Filip Stan
07 nov. 2019, 08:28
REZIDENŢIAT 2019. Noul ministru al Sănătăţii, anunţ important pentru absolvenţi. Care este punctajul minim acceptat pe 8 decembrie

REZIDENŢIAT 2019. Victor Costache a preluat joi oficial mandatul de ministru al Sănătăţii, el anunţând cu acest prilej o prioritizare a direcţiilor principale în domeniu. „Unul dintre primele aspecte care trebuie menţinute funcţionale este examenul de Rezidenţiat. Susţinem – nu vrem să creăm confuzie în rândul tinerilor din întreaga ţară care se pregătesc de ani de zile pentru acest examen şi este un moment de cotitură în viaţa oricărui student la medicină – desfăşurarea acestui examen conform procedurii în vigoare pe 8 decembrie. Încă din prima zi a mandatului am vorbit cu studenţii. Acest examen va avea loc pe 8 decembrie. Niciun absolvent care reuşeşte să treacă pragul de 60 la sută şi să reuşească la examenul de Rezidenţiat nu va rămâne pe dinafară. Vom găsi soluţii pentru aceşti tineri”, a afirmat Costache.

El a subliniat că peste 30.000 de medici au părăsit ţara în ultimii 30 de ani. „Trăim într-o ţară în care resursa umană în toţi aceşti ani este deficitară. Avem un număr de peste 30.000 de medici care au părăsit ţara în ultimii 10 ani. Ar fi aberant să nu integrăm aceşti tineri care au muncit timp de şase ani, care au reuşit la un examen de licenţă şi sunt importanţi pentru ţara noastră şi sistemul medical”, a precizat demnitarul.

O altă prioritate a mandatului său este aceea de a găsi imediat o soluţie pentru o rectificare bugetară pozitivă.

„O prioritate este analiza stadiului proiectelor spitalelor regionale. Este un proiect de interes naţional. Trebuie să vedem exact cum suntem în acest moment şi toată lumea vorbeşte despre spitale regionale, dar haideţi să vedem ce se întâmplă, că există şi alte proiecte la nivel judeţean. Nu contează culoarea lor politică. Orice proiect în domeniul sănătăţii este binevenit”, a spus ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că tabu-urile trebuie lăsate de o parte, iar pacientul trebuie aşezat în centrul sistemului. „Vrem să aducem mai mulţi bani în sănătate. Deci – rectificare bugetară, dar şi asigurările complementare în sănătate sunt o soluţie. Multă lume a evitat acest subiect în toţi aceşti ani, dar suntem în Europa, într-o ţară europeană. Trebuie să lăsăm tabu-urile de o parte, să avansăm şi să punem pacientul în centrul sistemului”, a declarat Victor Costache. 

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Țara mare care își face o nouă capitală. Se vor investi în jur de 100 de miliarde de euro pentru construirea noului oraș
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un administrator de bloc. Mulţi locatari nu ştiu şi se lasă pe mâna lui
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Te închizi în casă și nu ieși toată luna mai. Ai și de ce!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Mormântul Papei Francisc a fost inscripționat greșit. Ce greșeală au găsit specialiștii
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Amenzi de până la 6.000 lei pentru românii care stau la bloc. Este complet interzis în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri