Rezolvare subiecte română la Evaluarea Naţională 2022

Absolvenții de clasa a VIII-a au susținut marţi proba scrisă la Evaluarea Națională 2022. Elevii au primit un text din „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran și „Frânturi din viața lui Delavrancea”, de Cella Delavrancea. Pe baza acestora au fost câte 9 itemi (cerințe) la primul text și 8 pentru al doilea.
Alina Andrei
14 iun. 2022, 13:23
Rezolvare subiecte română la Evaluarea Naţională 2022

Cristina Tunegaru, profesoară de Limba şi Literatura Română, a rezolvat subiectele primite de elevi la proba de limba şi literatura română la Evaluarea națională 2022.

Citeşte şi: Evaluare Naţională 2022. Iată subiectele primite de elevi la Limba şi Literatura Română

Citeşte şi: Evaluare Naţională 2022. Iată subiectele primite de elevi la Limba şi Literatura Română

Iată care au fost subiectele la Limba și Literatura Română la Evalurea Naţională 2022:

Textul 1: „În port, la pupa vasului de pasageri austriac, care tocmai venise din sus, se vedea legat la chei* un barcaz* micuț, încărcat din greu. Cam în partea lui din mijloc, pe o stivă de scânduri, şedea, cu picioarele atârnate în jos, un băieţandru de vreo şaisprezece ani, cu un mintean* negru pe umeri, cu o căciulă de oaie dată pe ceafă, şi cânta încetişor, ca pentru el, dintr-un fluier ciobănesc.
― Cântă de foame! spuse Ieremia. Hai, Mihule, lasă cavalul, că ţi-am adus să mănânci!La aceste vorbe, băiatul ridică ochii spre chei, şi chipul oacheş, bătut de vânt, i se lumină.
― El e băietanul de care ţi-am vorbit, domnule! îl lămuri Ieremia pe Anton Lupan.
Acesta sări pe puntea barcazului şi se apropie de băiat, cu mâna întinsă, prietenos. Atunci văzu că lapicioarele lui stătea cuminte, cu botul pe labe, dar cu ochii vii iscodind în jur, un câine ciobănesc, cu părul negru, plin de praf şi încâlcit, cam slab şi năpădit de ciulini, cu coada jumulită în chip greu de înţeles, care însă, în toată înfăţişarea lui, poate puţin cam jalnică acum, amintea de un nu prea îndepărtat strămoş lup.
Băiatul sări în picioare, sfios şi poate neîncrezător; nu prea era obişnuit, se vede, cu bunătatea semenilor săi. Câinele se ridică şi el, se trase un pas înapoi şi rămase aşa, atent. Privirea lui nu arăta nici teamă, nici prietenie. Lui Anton Lupan i se păru că vede în ea o demnitate la fel de grăitoare ca a unui om, ca a unui om care o are, bineînţeles. În schimb, în ochii băiatului, negri, cu sclipiri albăstrii, cum e uneori cerul în clipa când amurgul s-a stins, dar noaptea încă nu s-a statornicit, deşi zâmbitori, se citea o tristeţe domoală, din cele care, odată ce s-au ivit în priviri, ai zice că niciodată nu mai pot pieri. […]
― Să nu-ţi pară rău că ai venit până aici, îi vorbi blând. O să capeţi cele de cuviinţă pentru osteneala ta.Băiatul făcu o mişcare cu mâna ca şi cum ar fi vrut să arate că nu ţine la niciun fel de răsplată. Văzându-l aşa şi gândindu-se la vârsta lui crudă, Anton Lupan se simţi întristat.
― Câinele-i al tău? îl întrebă.
― E de la stână, răspunse băiatul. S-a luat după mine şi n-a vrut să se ducă înapoi, chiar dacă l-am izgonit. Aşa că umblăm amândoi.
Ar fi vrut să-l întrebe mai multe, dar socoti că băiatului, ca şi câinelui, trebuie să le fie foame, deci lăsă vorbele pentru mai târziu şi deocamdată îi încredinţă pe amândoi lui Ieremia, să-i ospăteze cu cele trimise de Ismail.Între timp, […] descărcatul începu. În afară de cheresteaua de pe punte, în magazia vasului fuseseră înghesuite până sus fel de fel de materiale, în lăzi, în baloturi, în cutii de tablă, în bidoane şi-n saci. Ieremia le cumpărase după listă şi le orânduise sârguincios. Erau cabluri de oţel şi parâme de felurite grosimi, făcute colaci, erau bare de fier, şuruburi, cuie, butoiaşe cu ulei de in, cutii de vopsea, pânză groasă de vele, cu urzeală de cânepă şi bătătura de bumbac și încă multe altele pe care nu le puteai descurca decât dacă aveai lista lor în cap. […]
Anton Lupan se ridică:
― N-ai vrea să rămâi cu noi?
― Şi ce să fac, domnule? întrebă băiatul, înviorat.
― Ce-o să facem toţi. Las’ că n-o să fie rău, ai să vezi! Ce zici, te învoieşti?
― Da’ pe Negrilă îl iei?― Fireşte! Altfel nici nu mă gândesc.
Obrazul băiatului se lumină şi tot ceea ce fusese îndoială şi amărăciune pe chipul lui se pierdu învânt. Iar vântul îi purtă îndoiala şi amărăciunea de-a lungul canalului, le flutură peste perdeaua de stuf şi se duse cu ele spre mare, unde le înecă, departe în larg, să li se şteargă urma pe veci.
Cădea amurgul când se apropiau de baraca lor. Anton Lupan mergea în frunte, fluierând, ca un om pe deplin mulţumit. Mihu venea după el, fără să vadă unde pune pasul, cu gura căscată, cu ochii zgâiţi la marea vineţie în lumina amurgului de după echinocțiu. Negrilă se zbenguia pe ţărm, aruncându-se în apă şi tăvălindu-se pe nisip, umplând malul mării de lătrături vesele, ca şi când ar fi simţit că începe altă viaţă şi pentru el, şi pentru stăpână-su.
― Domnule, întrebă Mihu, fără să-şi poată lua ochii de la orizont, toată asta care se vede aici e numai apă?
― Numai apă, Mihule. Şi încă, atât cât vezi tu nu-i poate nici a mia parte din întinderea ei.
― Aoleu, maică! strigă băiatul, înmărmurit.În clipa aceea, în baracă se aprinse o lampă. […]
― Ismaile! strigă Anton Lupan. De azi înainte ai de hrănit două guri mai mult: pe Mihu şi pe Negrilă, îi vezi? Ai grijă să nu ne facem de râs!”
Radu Tudoran, Toate pânzele sus!

Textul 2: ”În anul 1908, locuiam în fața Grădinii Icoanei. Doi salcâmi bătrâni stăteau de strajă la poartă. Aveam o curte mare în spatele casei și o grădină imensă cu boltă de viță, care se întindea de-a lungul străzii, astăzi Dumbrava Roșie. Acolo a fost adusă într-o zi o vacă elvețiană, trimisă în dar de un admirator. Instalarea ei la noi a fost un eveniment. Tata a botezat-o Habelca și o trimitea în fiecare zi la Șosea să pască iarbă. […]

Într-un an, tata a adus acasă un căţeluş alb, cu părul scurt şi mătăsos, cu pete rotunde, negre pe tot trupul. I-l dăruise doctorul Schachmann. Era o speţă rară de câine de vânătoare, brac din Dalmaţia, tata i-a pus numele „Şmil”. Acest Şmil devenise celebru. Crescuse mare, cu trup subţire şi lung, şi pricepea toate ca un om. Uneori, când întârzia tata la masă, deschideam uşa şi strigam: „Şmil, du-te de-l caută pe domnul Delavrancea!”. Dintr-o săritură, câinele dispărea ca o săgeată. Cu nasul lui negru şi lucios de prepelicar, îi lua urma şi nu se lăsa până nu-l găsea. Se strecura peste tot: la Parlament, la Teatrul Naţional, unde s-a auzit lătratul lui voios la o repetiţie a piesei Apus de soare, sau la băcănia Ciobanu, pe atunci în dreptul actualului Muzeu Naţional, de unde se întorcea acasă părintele nostru, încărcat cu mezeluri. Băcanul îi spunea: „V-a căutat Şmil”. Şi atunci, tata scurta conversaţia cu prietenii. […]

Când avea răgaz, Delavrancea pleca cu vaporul la Constantinopol și la Atena. Se simțea fericit pe mare și furtuna îl însuflețea. Vorbea cu entuziasm de Bosfor, acea alee lichidă care despică Europa de Asia. Admira cupola măreață a Sfintei Sofia, […] chiparoșii pensulați de o mână măiastră pe cerul de peruzea, moscheele cu nostalgicele lor minarete, tăind văzduhul ca niște săgeți împietrite în elanul lor. La restaurant, tatăl meu comanda un prim fel, barbuni, al doilea… barbuni, al treilea… barbuni! Mânca zilnic acel pește cu carnea rumenie și miros puternic iodat, care trăiește mai ales în Bosfor. Îl recunoștea ospătarul și-l botezase „domnul Barbun”.

Când ajungea la Atena, petrecea ore întregi pe Acropole. Cunoștea arta antică în toate nuanțele ei, cugeta, așezat pe treptele Parthenonului, la operele literare nemuritoare, pe care le cunoștea bine. Nu-și stăpânea lacrimile de emoție în fața mândrelor coloane de marmură, înălțate pe orizontul marin, zvelte și robuste. Întors în România, se aşeza iar la lucru […] şi, scriind, asculta studiul meu de pian, pentru că i se părea că-i întăreşte ritmul ideilor. Întrerupea lucrul ca să se joace cu pisica tolănită pe masa lui sau venea în salon […] şi-mi făcea câte o observaţie, întotdeauna întemeiată”.

Cella Delavrancea, „Frânturi din viața lui Delavrancea”

A. 1. Notează, din textul 1, denumirea a două obiecte din magazia vasului.

 

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Playtech.ro
Cât ar costa Metrorex siguranța călătorilor. Costurile dotării stațiilor de metrou cu un sistem de protecție EXCLUSIV
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Icoana care îndeplinește dorințe. Biserica asaltată de credincioși
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Anunț important pentru românii care beneficiază de acest tip de pensie! Ce trebuie să facă pentru a nu rămâne fără venit
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Întârzieri la plata pensiilor! Românii așteaptă și două luni să primească banii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tragedia care a îndoliat Craiova. Tatăl și fiica de 7 ani, morți într-un accident în Serbia. „Daria, vei continua să dansezi printre îngeri“