REZULTATE ADMITERE ACADEMIA DE POLIŢIE 2017. Care a fost cea mai mare notă de la admitere

REZULTATE ADMITERE ACADEMIA DE POLIŢIE 2017. Peste 3.300 de candidați au susținut probele scrise la Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", iar în urma rezultatelor finale au fost admiși 635, cea mai mare concurență fiind la Facultatea de Jandarmerie.
Romania TV
12 aug. 2017, 10:40
REZULTATE ADMITERE ACADEMIA DE POLIŢIE 2017. Care a fost cea mai mare notă de la admitere

REZULTATE ADMITERE ACADEMIA DE POLIŢIE 2017. Potrivit unui comunicat de presă remis de Ministerul Afacerilor Interne, cea mai mare notă de admitere (9,80) a fost înregistrată la Facultatea de Ordine și Siguranță Publică, iar aceasta a fost obținută de către un candidat din județul Botoșani. Ultima medie de admitere la această facultate a fost 8,30.

„Cea mai mare concurență a fost înregistrată la Facultatea de Jandarmerie, unde aproape șapte candidați pe loc au rămas după susținerea probelor eliminatorii. Și la această facultate au fost medii mari — cea mai mare 8,70, iar cea mai mică 7,60. La Facultatea de Drept, unde au fost disponibile 115 locuri, prima medie de admitere a fost 8,40, iar ultima 7,60. De asemenea, și la Facultatea de Pompieri a fost concurență mare, unde pentru cele 35 de locuri a fost o concurență cinci candidați pe loc”, se mai arată în comunicat.

REZULTATE ADMITERE ACADEMIA DE POLIŢIE 2017. Află ce note s-au luat, căutare după nume

REZULTATE ADMITERE ACADEMIA DE POLIŢIE 2017. Scandalul de la examenul de admitere la Academia de Poliţie

Controversele au început după ce baremul de corectare a două cerinţe de la examenul de admitere la Academia de Poliţie, la materia Istorie a fost greşit, iar ministrul Educaţiei a spus că instituţia pe care o conduce nu are nicio responsabilitate în acest sens. Mai exact, Liviu Pop a subliniat, legat de faptul că membrii comisiei de elaborare a subiectelor ar fi selectaţi de Ministerul Educaţiei, că: „Eu cred că este o glumă aceasta. Dacă v-a spus cineva, cred că este o glumă”.

„Membrii comisiei de elaborare a subiectelor nu sunt cadre didactice în Academia de Poliţie şi nici angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Ei nu fac parte din sistemul de ordine şi siguranţă publică. Sunt cadre didactice din reţeaua naţională de învăţământ. Această comisie de elaborare a subiectelor este formată din profesori de specialitate din reţeaua naţională a instituţiilor de învăţământ preuniversitar, nominalizaţi de Ministerul Educaţiei”, a zis Daniel Torje.

La proba la Istorie, din cadrul examenul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, întrebarea 28 de la Grila A3 şi întrebarea 22 de la Grila B3, în baremul de corectare, aveau răspunsul greşit, fiind vorba de aceeaşi cerinţă pentru ambele variante de grilă.

Candidaţii au avut de pus în ordine cronologică trei evenimente istorice: A. Mihail Gorbaciov devine secretar general al P.C. al U.R.S.S.; B. Nicolae Ceauşescu renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate; C. Scrisoarea celor 6, având patru variante de răspuns: a) ABC; b) BAC; c) BCA; d) CAB. Răspunsul corect al cerinţei era a), dar în baremul de corectare, apărea b) ca fiind răspunsul valabil.

După ce mai mulţi candidaţi care au susţinut proba de admitere au atras atenţia asupra greşelii, pe site-urile de socializare, Academia de Poliţie s-a autosesizat şi a cerut explicaţii comisiei care a întocmit baremul de corectare.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante