Rezultate Bac 2024 înainte de contestații. Topul liceelor cu elevi de 10 în București

Ministerul Educației a publicat luni, 8 iulie, rezultatele înregistrate în sesiunea iunie - iulie 2024 a examenului național de bacalaureat. Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, au promovat 99.371 de candidați (95.112 candidați din promoția curentă, respectiv 4.259 din promoțiile anterioare) din totalul celor 130.041 de candidați prezenți. Astfel, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%).
Alina Andrei
08 iul. 2024, 12:52
Rezultate Bac 2024 înainte de contestații. Topul liceelor cu elevi de 10 în București

Rezultate Bac 2024 înainte de contestații. Unul din patru absolvenți de liceu care au susținut Bacalaureatul nu a promovat examenul, mai exact nu au reușit să obțină media 6. Cei mai mulți candidați (18.426 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49, în timp ce 4.373 de candidați nu s-au prezentat, iar 103 candidați au fost eliminați. Doar 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Conform datelor publicate de Ministerul Educației, 13 medii de 10 au fost obținute în București. Rata de promovare în București este de 82,1%.

Citește și: Contestaţii Bac 2024. Unde se depun si MODEL de Contestaţie la Bacalaureat

 

Rezultate Bac 2024 înainte de contestații. Topul liceelor cu elevi de 10 în București

  1. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” – 3 medii de 10
  2. Colegiul Naţional „Grigore Moisil” –  2 medii de 10
  3. Colegiul Național „Mihai Viteazul” – 2 medii de 10
  4. Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” – 2 medii de 10
  5. Colegiul Național „Spiru Haret” – 2 medii de 10
  6. Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc” – o medie de 10
  7. Liceul Teoretic Internațional de Informatică Bucuresti – o medie de 10

 

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:
• Limba și literatura română: 408;
• Limba și literatura maternă: 21;
• Proba obligatorie a profilului: 3.279 (Matematică -2.424 / Istorie – 855);
• Proba la alegere a profilului și a specializării: 4.866 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 1.234).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 12 iulie.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):
1. susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
3. obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).
Informații suplimentare pot fi consultate în dosarul de presă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre