REZULTATE BACALAUREAT 2016 DÂMBOVIŢA. Andra Grozavu este singura candidată la examenul de Bacalaureat din această sesiune, din județul Dâmbovița, care a obținut media 10. Absolventă a C.N.I.Văcărescu Târgoviște, tânăra spune că se aștepta la rezultat, pentru că a învățat la timp, iar subiectele, de dificultate medie.
„A fost foarte emoționant, într-adevăr, să aflu ca am luat 10 la Bac. Fericirea a fost mai mult a celor din jurul meu, pentru că eu am trecut repede peste emoție. Având în vedere că la liceul meu lucrurile sunt făcute la timp și cum trebuie, nu pot să spun că mi s-a părut greu, mai ales că examenul acesta se presupune a fi de nivel mediu. Rezultatele nu au fost departe de estimările mele, însă nota la română a fost cea mai mare surpriză, din cauza faptului că rezolvările sunt interpretabile, de română m-am „temut” mai mult”, a marturisit eleva de 10.
Andra mărturiseşte că nu a făcut din învățatul pentru acest examen o prioritate. Îşi doreşte foarte mult să intre la Facultatea de Drept din București.
„Mă consider o persoană care știe să-și atingă obiectivele și să depună efortul necesar. Pentru că facultatea la care voi aplica nu necesită media de la Bac, nu am făcut din învățatul pentru acest examen o prioritate. Matematica necesită, însă, mai mult exercițiu, dar celelalte materii se pot învăța în ultima lună înainte de Bac. Acesta e sfatul meu pentru toți viitorii candidați. Consider că este mai bine să investești timp și resurse în învățatul pentru admitere decât pentru Bac. Asta nu înseamnă că trebuie neglijat sau tratat cu superficialitate, dar tendința ultimilor ani este de a scădea dificultatea subiectelor și, tocmai de aceea, o lună este suficientă pentru a obține o notă decentă. Pentru viitorul apropiat îmi doresc să intru la Facultatea de Drept din București și să las noile oportunități să mă surprindă”, a mai spus Andra pentru gazetadambovitei.ro.
REZULTATE BACALAUREAT 2016, potrivit EDU.RO
A doua sesiune a examenului de bacalaureat din 2016 va avea loc în perioada august-septembrie, înscrierile fiind programate din 18 pâna în 22 iulie. În 16-17 august va avea loc evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba româna si evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba materna, în 17-19 august – evaluarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala si în 18-19 august – evaluarea competentelor digitale.
Din 22 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la limba si literatura româna, urmata în 23 august de limba si literatura materna, 24 august – proba obligatorie a profilului si 26 august – proba la alegere a profilului si specializarii. Primele rezultate vor fi afisate în 29 august, pâna la ora 16.00, iar contestatiile vor fi depuse între orele 16.00 si 20.00. În 30-31 august vor fi solutionate contestatiile, iar în 1 septembrie vor fi afisate rezultatele finale.