„Numărul candidaţilor înscrişi la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat a fost de 2.801, iar numărul celor prezenţi a fost 2.446. Dintre aceştia, 789 au promovat examenul, astfel că rata de promovabilitate la nivel de judeţ este de 32,26”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor, Claudiu Damian, pentru MEDIAFAX.
Conform unui comunicat de presă transmis, duminică, de ISJ Bihor, în sesiunea de toamnă probele scrise ale examenului de bacalaureat s-au desfăşurat în şapte centre. Dintre cei 2.446 de absolvenţi care s-au prezentat la examen, 20 au fost eliminaţi.
„Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 1.268 de candidaţi cu medii mai mici de 5 şi 369 de candidaţi cu medii între 5-5,99. Din totalul candidaţilor prezenţi, 789 au promovat examenul de bacalaureat, 598 au avut medii între 6.00 – 6,99, 167 de elevi au avut medii între 7.00 – 7,99, de asemenea s-au înregistrat 23 de candidaţi cu medii între 8.00 – 8,99, iar un candidat a avut media cuprinsă între 9.00 – 9,99”, se arată în comunicat.
La prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, în urma soluţionării contestaţiilor, numărul elevilor promovaţi a fost de 3.511, astfel că promovabilitatea în judeţ a fost de 54,66 la sută.
REZULTATE BACALAUREAT 2012 sesiune a doua Bihor AICI.
Circa 180.000 de liceeni au participat anul acesta la examenul de maturitate. Prima sesiune a fost un dezastru. În majoritatea judeţelor, rata de promovabilitate s-a plasat sub 50%, iar vârful s-a înregistrat în judeţul Ilfov unde 85% dintre elevi au picat Bacalaureatul. Şi în Bucureşti, 61% dintre elevi nu au promovat examenul.
În prima sesiune a bacalaureatului de anul acesta, promovabilitatea a fost de 44,26%, după soluţionarea contestaţiilor, faţă de 45,72% în 2011. Vezi aici cum s-au prezentat elevii în prima zi de examen.