REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO: Elevii de 10 vor să părăsească ţara. Lista premianţilor

REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO. Surprize numeroase, atât plăcute cât şi mai puţin plăcute, la aflarea rezultatelor de la bacalaureat. Per total, rata de promovare este la Iaşi net mai bună faţă de 2014. Dacă însă anul trecut erau 14 "decarişti" la Iaşi, anul acesta au fost doar 5. Din nefericire, ca şi anul trecut, cei mai mulţi dintre aceşti elevi de excepţie vor face facultatea în străinătate. 
Filip Stan
08 iul. 2015, 04:03
REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO: Elevii de 10 vor să părăsească ţara. Lista premianţilor

REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO. Dacă anul trecut în judeţul Iaşi erau 14 medii de 10 la examenul de ba­calaureat, anul acesta numărul mediilor maxime a scăzut simţitor, în această sesiune înregistrându-se doar cinci medii de 10. Unul dintre motive ar putea fi şi faptul că lucrările s-au corectat în alt judeţ, iar disponibilitatea de a oferi note maxime unor elevi din altă parte este mai redusă. Dacă în 2014 Iaşul a fost pe locul I pe ţară la numărul de medii de 10, anul acesta este pe locul III, după Timi­şoara, care a înregistrat nouă medii de 10, şi Maramureş, unde şapte copii au obţinut note maxime la examenul maturităţii. Cu toate acestea, rata de promovare este cu mult mai mare decât în 2014, când s-au înregistrat 59,25% după prima corectură, ca mai apoi să crească la 73,65% după contestaţii. De aici ar putea reieşi concluzia că procentul va mai creşte şi anul acesta după reevaluarea lucrărilor contestate, scrie Ziarul de Iaşi.

REZULTATE BAC 2015. Un elev de 10 din Capitală îşi continuă studiile în UK: Puţin probabil să mă mai întorc

„Avem rezultate foarte bune, procentajul este de 76,30%, acest lucru înseamnă 10 procente peste media pe ţară, care este aproximativ 66,40%. Două procente în plus faţă de anul trecut, o creştere constantă de la an la an. Dacă e să ne referim la 2013, 2014, înregistrăm o evoluţie ascendentă. S-au obţinut 1.100 de note de 10, adică 25% dintre absolvenţii cu medie de promovare au obţinut aceste note şi 337 de elevi au obţinut note între 5 şi 5,99. Note ce vor fi contestate pentru a se apropia de 6, pragul de trecere. Din cei 5.712 absolvenţi înscrişi la bacalaureat, 4.361 au promovat iar 1.346 au fost respinşi. Cred că şi la mediile de peste 9,50 vor fi contestaţii la elevii pentru care media este foarte importantă. Sunt care doresc să dea la Medicină ori la alte facultăţi unde media de la bacalaureat contează. Procedura de contestaţii încă nu a fost primită, rămâne să vedem în ce judeţ vor fi reevaluate lucrările“, a declarat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al ISJ.

REZULTATE BACALAUREAT EDU.RO BUCUREŞTI. Cine sunt elevii de 10 din Capitală, potrivit EDU.RO

Şcolile de elită, 100% promovabilitate

Dacă este să privim rata de promovare pe ultimii ani, observăm creşteri majore, de la 67,55%, cât a fost în 2013, la 73,65%, câte a fost în 2014, anul acesta înregistrându-se cea mai mare creştere, cu peste 13 sutimi. La română s-a înregistrat anul acesta o promovabilitate de 93,38%, faţă de 2014 când a fost 91,01%, însă la ma­tematică s-a înregistrat o mică scădere, de la 87,34%, cât a fost anul trecut, la 87,09, cât s-a înregistrat anul acesta. Alţi 1.099 de elevi au obţinut note cuprinse între 9 şi 9,99, adică 25% dintre cei cu medii de promovare. Bacalaureatul de anul acesta s-a suplimentat cu o zi deoarece pe ultima sută de metri s-a decis printr-o Ordonanţă de Urgenţă ca lucrările să fie corectate în alte judeţe. „Această modalitate de corectare în alt judeţ a adus un plus de corectitudine, dar a presupus eforturi enorme, deplasări, nopţi nedormite. Au fost 18.000 de lucrări plimbate şi în jur de 17.000 aduse de la Suceava la noi“, a mai adăugat ins­pectorul general. În timp ce lucrările elevilor de la Suceava au fost corectate de profesorii de la Iaşi, lucrările elevilor de la Iaşi au fost corectate de profesori de la Bacău. În topul şcolilor cu cea mai mare rată de promovare rămân cele cu care ne-am obişnuit: Colegiul Naţio­nal, Colegiul „Negru­zzi“, Colegiul „Ra­coviţă“, „Cante­mir“, „Ibrăileanu“, „Moisil“ etc.

REZULTATE BAC VRANCEA, EDU.RO. Elevă de 10: „Nu am găsit o facultate în ţară în care să fac ce-mi place”

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO: Cine sunt zeciştii

Cei cinci absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul maturităţii sunt elevi de la Colegiul Naţional (doi dintre ei), unul de la Colegiul „Sadoveanu“ din Paşcani, unul de la Colegiul „Negruzzi“ şi unul de la liceul privat „Richard Wurm­brand“.

De la Colegiul Naţional au obţinut media maximă două fete: este vorba de Lucia Indrei şi Lidia Amarandi

„Sunt eleve foarte bune, cu rezultate remarcabile. Lucia, de exemplu, a fost şefă de promoţie şi este olimpică la matematică încă din clasa a V-a. Sunt încântată de rezultatele din acest an, media generală a mediilor la şcoala noastră este 9,36, mai mare ca anul trecut. Din 152 de elevi, câţi au fost în această promoţie, 126 au obţinut medii peste 9 la exa­men. Ce ne putem dori mai mult?“, se întreabă Cristina Vâlcu, directorul Colegiului Naţional.

Întrebată cum a ajuns la aceste performanţe, Lidia a mărturisit că prin muncă multă, şi fără pregătire în particular. „La mate şi fizică subiectele au fost mult mai uşoare decât mă aşteptam, la română nu pot spune deoarece este subiectiv, în funcţie de cum a apreciat profesorul. În perioada de pregătire mi-am făcut un program la română şi repetam, pe rând, fiecare operă. La fizică şi mate îmi făceam temele, lucram la clasă… N-am făcut pregă­tire în particular pentru examen, s-au implicat profesorii la şcoală. Vreau să mă înscriu la University of Buckin­gham, la Aviaţie“, spune Lidia. 

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Liceele din ţară unde niciun elev nu a promovat examenul

Şi la Colegiul „Negruzzi“ rezultatele au fost foarte bune, iar profesorii îi felicită pe cei cu rezultate excepţionale.

„Sunt rezultate bune şi foarte bune. Despre Sabina pot spune că este olimpica noastră cu rezultate constante în cei patru ani de zile. Rezultatele de la bacalaureat confirmă pregătirea ei. Îi felicit pe toţi cei cu rezultate deosebite“, a declarat Elvira Rotundu, directorul Colegiului „Negruzzi“.

Sabina pove­teşte că nu e chiar uşor să obţii numai de 10 la un examen naţional, şi că planurile ei de viitor se îndreaptă spre alte orizonturi. „Pregătirea mea a fost pe tot parcursul anilor de liceu, însă în clasa a XII-a am aprofundat. Nu a fost uşor să obţin această notă minunată, dar am fost atentă la detalii, redactare, cerinţe… Am avut şi su­portul familiei şi profesorilor. La fizică şi matematică am ştiut că am făcut, iar nota a fost după barem, însă la română a fost parţial o surpri­ză nota 10, deoarece nu ştiam dacă o să iau nota maximă ori mai puţin. Fa­cultatea o să o fac în Marea Bri­ta­nie, la Winchester, şi anume, Geo­gra­fie – Ştiinţele pământului“, a spus tânăra. pentru Ziarul de Iaşi.

REZULTATE BACALAUREAT 2015: Vrea să se facă arheolog

Pentru prima dată în ultimii ani, o medie de 10 iese din „raza“ munici­piului Iaşi, fiind obţinută de un elev de la Colegiul „Mihail Sadoveanu“ din Paşcani. Este vorba de Traian Chiua­riu, absolvent de mate-info.

„Este un elev deosebit de bun, îl avem de opt ani, din clasa a V-a, şi dincolo de faptul că a luat 10 la „bac“, dintotdeauna a avut rezultate foarte bune. Şi la olimpiade şi concursuri, este foarte implicat în activităţi extraşcolare, nu stă numai cu nasul în carte, a parti­ci­pat la proiecte naţionale etc. Despre rezultate în general, ne bucurăm că şi anul acesta avem rezultate bune. Aproape 94% promovabilitate, peste 50% din elevi au obţinut medii peste 8,50, peste 8 obţinând 65% dintre ei“, a declarat Carmen Dumitriu, directorul Cole­giului „Sadoveanu“.

Singura elevă din Cluj cu media 10 la Bacalaureat. Ce spune despre dificultatea subiectelor de la BAC 2015

Cel de-al cincilea elev care a obţinut media 10.00 este Robert Hriţac, de la Liceul „Richard Wurmbrand“, instituţie privată care an de an îşi demonstrează valoarea şi locul printre liceele ieşene de elită.

„Pentru mine, şcoala, nu s-a prezentat niciodată în clişee. Nu am făcut din teste sau din examene un scop în sine, ci o modalitate de a învăţa mai bine, poate tocmai datorită presiunii inerente situaţiilor de acest fel. Mi-am dat seama că, în primul rând, e important să învăţ pentru mine, să-mi diversific şi aprofundez cu­noştinţele şi cultura generală, şi, mai ales, să mă formez pentru viaţă, nu doar să reţin nişte informaţii. Am învăţat, totodată, să nu mă tem de viitor. Frica de eşec blochează, pentru mulţi, şansa unui succes. Voi aborda viitorul ca până acum: calm, echilibrat şi hotărât. Fascinaţia pentru trecut mă conduce către o carieră în domeniul arheologiei“, a povestit, plin de maturitate, Robert.

Din discuţiile cu aceşti copii excepţionali reiese, din nefericire, că aproape toţi vor pleca la studii în străinătate, la universităţi de prestigiu. Un lucru nu prea îmbucurător pentru statul român, care pierde elitele şcolii româneşti în fiecare an. Să ne amintim că, anul trecut, aproape toţi cei 14 absolvenţi zecişti mărturiseau că vor să plece la o universitate occidentală. Ceea ce au şi reuşit.

EDU.RO REZULTATE BACALAUREAT: Clujul, pe locul I la promovabilitate

La nivel de ţară, cel mai mare procent de promovare a bacalaureatului s-a înregistrat în Cluj, unde 82,18% dintre elevi au trecut examenul. Pe locul II se află Braşovul, cu 78,74%, pe locul III Bacăul, cu 78,34%, apoi Sibiul cu 76,6%, Brăila cu 76,6%, pe locul şase Iaşul cu 76,3%, apoi Galaţiul cu 74,6%, Prahova cu 74,4%, Alba cu 74,2% iar pe locul 10 Satu Mare, cu 73,4%.

Cei mai mulţi elevi care au picat la examenul maturităţii s-au înregistrat în Giurgiu, unde s-a înregistrat o rată de promovare de doar 36,06%, Ilfov cu 40,92%, Teleorman cu 42,73%, Mehe­dinţi cu 51,9%, Gorj cu 53,5%, Harghita cu 54,4% etc.

REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO: 

66,41% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul, sesiunea iunie – iulie 2015 (rezultate înainte de contestaţii) 

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat marţi, 7 iulie, rezultatele înregistrate în sesiunea iunie-iulie 2015 a examenului de Bacalaureat. Astfel, în această sesiune au promovat 106.064 (66,41%) de absolvenţi de clasa a XII-a: 100.058 (72,78%) provin din promoţia curentă şi 6.006 (27,02%) din promoţiile anterioare. Comparativ cu aceeaşi sesiune a anului trecut, se constată un plus de 14.293 de elevi care au reuşit să promoveze examenul.

Vezi şi REZULTATE BAC, rezultate EDU.RO, REZULTATE BACALAUREAT. Rezultate pe ultimii 10 ani în materie de promovare

Rezultatele sunt superioare cu peste 7% celor consemnate în aceeaşi sesiune a anului 2014 (59,25%) şi cu 12% celor din 2013 (54,4%). De asemenea, rata de promovare pentru promoţia curentă (72,78%) este cu peste 5% mai mare faţă de anul 2014 (67,61%) şi cu peste 9% mai mare faţă de anul 2013 (63,1%). La nivelul întregii ţări, s-au înregistrat 63 de medii de 10 (cele mai multe – 9 – în judeţul Timiş), în scădere comparativ cu anul trecut (104).

Citeşte şi REZULTATE BAC 2015, potrivit EDU.RO. PROMOVABILITATE, peste 66%. Vezi judeţul cu CELE MAI SLABE rezultate

Din totalul celor 168.939 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 159.703 candidaţi (137.475 din promoţia 2014-2015 şi 22.228 din promoţiile anterioare). 9.236 de candidaţi au absentat. 303 elevi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 53.336 de candidaţi au fost respinşi (37.219 din promoţia curentă şi 16.117 din promoţiile anterioare).

(w500) REZULTATE

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%). Rata de promovare în Capitală este de 68%, superioară cu 9,7% celei de anul trecut. Singurele judeţe cu o rată de promovare sub 50% sunt Giurgiu (36,06%), Ilfov (40,92%) şi Teleorman (42,73%). În 5 judeţe (Gorj, Sălaj, Teleorman, Giurgiu şi Brăila) procentul de promovare din această sesiune este inferior celui de anul trecut, în vreme ce în restul judeţelor se înregistrează o majorare de până la 11,9%.

Vezi şi REZULTATE BAC 2015. Înainte de contestaţii, PROMOVABILITATE 66,41%. Vezi judeţul cu CEL MAI RIDICAT procent

REZULTATE BAC 2015 EDU.RO. Afişarea rezultatelor la prima sesiune a bacalaureatului 2015 a avut loc pe 7 iulie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 16,00.

REZULTATE Bacalaureat 2015

REZULTATE BAC 2015 Alba EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Arad EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Argeş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bacău EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bihor EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bistriţa-Năsăud EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Botoşani EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Braşov EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Brăila EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Bucureşti EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Buzău EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Caraş Severin EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Călăraşi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Cluj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Constanţa EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Covasna EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Dâmboviţa EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Dolj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Galaţi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Giurgiu EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Gorj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Harghita EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Hunedoara EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Ialomiţa EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Iaşi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Ilfov EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Maramureş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Mehedinţi EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Mureş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Neamţ EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Olt EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Prahova EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Satu Mare EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Sălaj EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Sibiu EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Suceava EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Teleorman EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Timiş EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Tulcea EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Vâlcea EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Vaslui EDU.RO

REZULTATE BAC 2015 Vrancea EDU.RO

Citeşte şi REZULTATE BAC, rezultate EDU.RO, REZULTATE BACALAUREAT. Rezultate pe ultimii 10 ani în materie de promovare

Lista elevilor care au obtinut media 10 la BAC 2015 si liceele pe care le-au absolvit

1. Amarandi Lidia Marta de la Colegiul National Iasi – a absolvit specializarea Matematica-Informatica
2. Ardelean Simina Victoria de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timisoara – a absolvit Specializarea Filologie
3. Artamonov Andrada-Raluca de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Tulcea – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
4. Avram Adelina de la Colegiul National „Fratii Buzesti” din Craiova – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
5. Bostaca Ruxandra-Ioana de la Colegiul National Bilingv „George Cosbuc” din Bucuresti – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
6. Cadar Larisa-Malina de la Colegiul National „Vasile Lucaciu” din Baia Mare – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
7. Catana Mirabela-Stefania de la Colegiul Economic „Delta Dunarii” din Tulcea – a absolvit Specializarea Tehnician in Activitati de Comert
8. Chiuariu Traian de la Colegiul National „Mihail Sadoveanu” din Pascani– a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
9. Cincilei Daniela de la Colegiul National „Dragos Voda” din Sighetu Marmatiei – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
10. Cioanca Ramona Mihaela de la Colegiul National Pedagogic „Stefan Odobleja” – a absolvit specializarea Matematica-Informatica
11. Ciocioman Oana-Roxana de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Municipiul Timisoara – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
12. Ciupa Karina-Alice de la Colegiul National Banatean din Municipiul Timisoara – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
13. Condor Tudor-Traian de la Colegiul National Banatean din Municipiul Timisoara – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
14. Copocean Tania-Laura de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Municipiul Timisoara – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
15. Cotutiu Ioana de la Colegiul National „Horea Closca si Crisan” Alba Iulia – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
16. Doncean Madalina de la Colegiul National „Constantin Diaconovici Loga” din Municipiul Timisoara – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
17. Dragut Iuliana Daniela de la Colegiul National „Mihai Eminescu” din Bucuresti – a absolvit Specializarea Filologie
18. Dumbrava Georgiana-Amelia de la Colegiul National „Ecaterina Teodoroiu” din Targu-Jiu – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
19. Firuti Nicusor Alexandru de la Colegiul National „George Cosbuc” din Motru – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
20. Gheorghe Milea Ana de la Colegiul National „Emil Racovita” din Cluj-Napoca – a absolvit specializarea Stiinte ale Naturii
21. Grigoriciuc Eduard Stefan de la Colegiul Tehnic „Latcu Voda” Siret – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
22. Hritac Robert de la Colegiul „Richard Wurmbrand”, Iasi – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
23. Indrei Lucia de la Colegiul National, Iasi – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
24. Loghin Laura-Teodora de la Colegiul National „Unirea” Focsani – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
25. Lucaciu Bianca-Alexandra de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Simleu Silvaniei – a absolvit Specializarea Tehnician in Activitati Economice
26. Marinas Georgia-Malina de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Municipiul Timisoara – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
27. Matei Iulia Simina de la Liceul Teoretic „Al.I. Cuza” Alexandria – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
28. Mihaila Maria Karina de la Colegiul National „Lucian Blaga” Sebes – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
29. Mihis Denisa Emma de la Liceul Teoretic „Petru Rares” Targu Lapus – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
30. Mirea Sabina de la Colegiul „Costache Negruzzi”, Iasi – a absolvit specializarea Matematica-Informatica
31. Miu Alexandra de la Colegiul National „Carol I” Craiova – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
32. Mogagea Andreea-Maria de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare – a absolvit Specializarea Tehnician In Activitati Economice
33. Moldovan Gabriela Alexandra de la Colegiul National „Moise Nicoara” Arad – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
34. Moroiu Elena-Silvia de la Colegiul National „Al. I. Cuza” Focsani – a absolvit Specializarea Stiinte Sociale
35. Muller Maria Luiza de la Colegiul National „Gheorghe Lazar” din Bucuresti – a absolvit Specializarea Filologie
36. Munteanu Elena-Raluca de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
37. Neagu Oana Maria de la Liceul Teoretic „Ion Barbu” din Bucuresti – a absolvit Specializarea Filologie
38. Nita Diana-Luiza de la Colegiul National „Nicolae Iorga”, Orasul Valenii de Munte – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
39. Pascar Lidia de la Colegiul National de Informatica „Spiru Haret” Suceava – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
40. Petrea Valentin de la Colegiul Economic „Mihail Kogalniceanu” Focsani – a absolvit specializarea Tehnician in gastronomie
41. Pintilie Adrian de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
42. Pop Rebeca-Ximena-Damaris de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare – a absolvit Specializarea Tehnician in Activitati Economice
43. Popescu Ana-Cosmina de la Colegiul National De Informatica „Tudor Vianu” din Bucuresti – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
44. Radu Oana-Roxana de la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti– a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
45. Sabau Roxana Arina de la Colegiul National „Lucian Blaga” Sebes – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
46. Savulescu Bianca-Andreea de la Colegiul National „Ion C. Bratianu” din Pitesti – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
47. Scurtu Ioan de la Colegiul Tehnic „Infoel” Bistrita – a absolvit Specializarea Tehnician in Activitati Economice
48. Selaru Andreea-Laura de la Colegiul National „Gheorghe Munteanu Murgoci” Braila – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
49. Serban Iulia Mihaela de la Colegiul National „Ion Luca Caragiale”, Municipiul Ploiesti – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
50. Serban Stefana de la Liceul Tehnologic „Petru Maior” Reghin – a absolvit specializarea Matematica-Informatica
51. Siriantu Ana de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Mun.Timisoara – a absolvit Specializarea Invatator – Educatoare
52. Stanciu Ana Maria de la Liceul Teoretic Videle – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
53. Stanciu Roxana Maria de la Liceul Tehnologic „Petru Maior” Reghin – a absolvit Specializarea Stiinte ale Naturii
54. Stanescu Andrei Eduard de la Colegiul National ‘Constantin Carabella” Targoviste – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
55. Stefanescu Vlad Adrian de la Colegiul National „Mihai Viteazul” din Bucuresti – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
56. Steinesz Maria Luiza de la Colegiul National ‘Unirea’ Brasov – a absolvit Specializarea Filologie
57. Stoian Bianca-Elena de la Colegiul National Banatean Mun.Timisoara– a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
58. Stretea Roland-Mihai-Alexandru de la Colegiul National „Vasile Lucaciu” Baia Mare – a absolvit Specializarea Matematica-Informatica
59. Strugar Georgiana Raluca de la Colegiul National „Petru Rares” Suceava – a absolvit Specializarea Filologie
60. Toma Teodora-Irina de la Colegiul National „Dimitrie Cantemir” Onesti – a absolvit specializarea Matematica-Informatica
61. Tomse Alina-Daiana de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare – a absolvit specializarea Tehnician in activitati economice
62. Tudose Adriana Monica de la Colegiul National „Constantin Carabella” Targoviste – a absolvit specializarea Matematica-Informatica
63. Zamfir Mihaela Diana de la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau – a absolvit specializarea Filologie

Citeşte şi: REZULTATE BAC 2015, EDU.RO. MEN, măsuri drastice după afişarea notelor: Trebuie luate toate în calcul

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Pot femeile să intre în biserică în perioada menstruației? Un preot a lămurit misterul: “E o rânduială a firii”
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
StirileBZI
Anunţ important pentru 4,6 milioane de pensionari! A fost o majorare de 6,4%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Guvernul Australian investighează capturarea unui cetățean în Ucraina de către forțele ruse
MediaFlux
GUVERNUL a DECIS! Acestea sunt MARILE SCHIMBĂRI din 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!